In multe conversatii sunt perceput ca un nesuferit. Pe buna dreptate. Am o opinie despre orice si am talentul de a schimba subiectul in directia in care vreau eu cu forta.

Secretul consta in trei litere: dar. Repet ceea ce tocmai ai spus si iti dau impresia ca sunt atent si de acord cu tine. Imediat ce mintea ta s-a deschis datorita acceptarii mele, spun cuvantul magic: dar. Apoi spun ce imi tuna mie, de obicei contrariul la ceea ce ai spus sau mai rau.

Sunt satisfacut, de obicei, de rezultat. Insa nu fac nimic bun. Doar spun ceva ce deja stiu si iti creez o stare de inconfort. Totul este e o pierdere de timp pentru toata lumea

Am decis sa folosesc doua litere de azi inainte: si. Si le voi folosi mai rar pentru ca inainte de a vorbi o sa tac. Doar in cazul in care voi avea ceva bun de spus care o sa ajute ideea ta sa creasca voi spune: si.

Ma uimeste energia cu care un copil intreaba tot timpul: de ce? Face parte din procesul de educatie si este minunat.

Paradoxal, pe masura ce educatia ta devine din ce in ce mai complexa, uiti sa mai intrebi: de ce?
Uiti pentru ca imediat ce incepi sa compari bagajul tau de cunostinte cu al celorlalti ai tendinta sa te complaci in a identifica doar pe cei mai prosti ca tine. E mai simplu si nevoia ta de recunoastere sociala e satisfacuta.
Iti atingi nivelul de incompetenta si esti fericit. Nu este absolut nimic rau in asta. Doar ca nu este de ajuns.

Nu ar trebuie sa fie de ajuns pentru tine, dar, cu siguranta, mie mi-a ajuns timpul pe care l-am pierdut cu tine.
Criteriul de selectie pe care il folosesc pentru a delimita si limita interactiunile pe care le am cu ceilalti oameni este  strict legat de judecata mea de valoare privitor la ce am de invatat.
Rar identific un om de la care sa nu am ce invata.
Des identific insa oameni care au uitat sa mai intrebe: de ce?
Educatia ar trebui sa fie un proces continuu care sa dureze toata viata. Imi doresc ca ultimele cuvinte pe care le voi rosti sa fie: de ce?

Pierderea visului unui om, a sperantei unui om sau a drepturilor unui om este pierderea visurilor tuturor, a sperantelor tuturor sau a drepturilor tuturor.

Sunt sigur ca, dupa ce ai citit cuvintele de mai sus, te-ai gandit ca sunt niste cuvinte foarte frumoase. Si ca este pacat de faptul ca oamenii nu isi dau seama cat de important este fiecare individ.
Este posibil ca apoi sa continui pe un traseu logic sau altul, toate avand ca finalitate concluzia ca trebuie sa fim mai buni, sa ne ajutam unii pe ceilalti. Poate chiar ai simtit empatie, dorinta de a ii asculta si ajuta pe cei din jurul tau.

Daca dupa acest moment, in care ai constatat cu satisfactie ca esti un om bun, te-ai intors la problemele tale, a caror rezolvare este de obicei legata de suferinta pe care o vei provoca celor din jurul tau, esti cel mai rau specimen de idiot: un ipocrit.