Urasc anii traiti in perioada comunismului. Urasc fiecare secunda traita pana la 31 decembrie 1989. Urasc atat de mult fiecare secunda din viata mea traita pana la acel moment incat imi lasa un gust amar in gura si o senzatie ca as vrea sa fug din propriul corp de fiecare data cand imi aduc aminte.

Nici unul din momentele frumoase traite pana atunci nu are destul greutate pentru a imi diminua acest grup amar. Asta pentru ca am acum un sistem de referinta care imi permite sa definesc ce ar fi trebuit sa fac in acei ani.
Pana la 16 ani ar fi trebuit sa invat ca exista si altceva in afara de slujba sigura dupa ce termini facultatea, de calitatea de pioner, utecist sau membru de partid care sa ma aduca in randul oamenilor, de jumatate de paine pe zi, coada la lapte si cartile copiate la xerox si citite pe genunchi la lumina lunii iar apoi date mai departe ca un obiect care iti ardea mainile si iti putea trimite corpul in puscarie, chiar daca mintea nu ti-o putea incatusa nimeni.

Urasc cu fiecare celula din mine acei ani nu doar pentru starea de neputinta si sufocare pe care o simteam atunci, cat pentru faptul ca acum stiu ce am pierdut. Imi aduc aminte ca citeam Nebunul din Brent si nu ma interesa razboiul, ci ma intorceam mereu la primele pagini, la partea in care descria Bursa si modul in care se vindeau si cumparau actiuni. Atunci nu intelegeam ce insemnau toate acelea dar stiam ca vreau acolo, ca vreau si eu sa fac acele lucruri.
Era cunoastere si imi era interzisa.

Intr-un mod subiectiv am judecat filmul 4,3,2 al lui Mungiu si nu vad cum as fi putut sa o fac altfel. Am urat acel film si as fi dorit sa ard rola originala ca sa nu il mai vada nimeni. Normal ca am judecat cu asprime faptul ca i s-au acordat premii.

M-am dus cu inima indoita la Amintiri din Epoca de Aur. Am vazut ambele parti si am ras, mi s-au parut amuzante. Asta a durat pana am iesit din sala. Apoi le-am urat din nou pentru ca acele intamplari reprezentau pentru amintiri din copilarie.
Pentru altii vor fi amuzante, insa eu ma uit inapoi cu ura si cu dorinta de a imi exercita libertatea de a alege castigata pentru fiecare secunda din viitorul meu ce devine prezenta odata ce o traiesc.

Sclavi am fost atunci sufocati in idiotenia noastra si in constrangerile unui sistem totalitar care ne-a ingenunchiat spiritul si ne-a invatat parintii sa fie extraordinar de protectivi pentru a ucide orice samanta de antreprenor si de dorinta de a ne asuma riscuri.
Sclavi suntem si acum intr-un imperiu mediatic care respecta aceleasi principii ca cele ale unui alt imperiu disparut cu mii de ani in urma: paine si circ. Suntem indobitociti de media si de dorinta idioata de a consuma mai mult si mai mult. Dar macar acum putem alege. Toata suferinta de acum este vina propriilor noastre alegeri. Nu mai exista nici un dictator, partid unic sau securitate pe care sa dai vina. Suntem noi si propriile noastre greseli.

Romania este ceva ce porti in suflet. Nu mai este o palma de pamant imbibata cu sangele stramosilor, ci tremura sub rotile masinilor scumpe cumparate cu banii furati din buzunarul tau si vibreaza la sunetul puternic al manelelor care iti „incanta” urechile in fiecare sambata cand ai dori sa auzi pasari dimineata.

Atunci cand ai facut pace cu ceea ce este in sufletul tau, iti dai seama ca esti liber. Liber sa pleci in alta parte.

Acest articol a fost gasit dupa urmatoarele cuvinte cheie:

amintiri din epoca de aur online partea 2