subscribe: Posts | Comments

PMI Romania- Februarie 2010

0 comments

If I can communicate to the sponsor that this result means success, then I am successful.

Jeff Manhardt

Intalnirea lunara a Project Management Institute (PMI) Romania Chapter a avut loc aseara la Novotel. Gazda noastra a fost compania InfoIdeea. Invitatul special a fost Jeff Manhardt, VP Administration PMI Buffalo, USA.

InfoIdeea este o companie specializata in solutii software si servicii IT. Au prezentat un studiu caz legat de colaborarea lor cu Humanitas in doua proiecte diferite. Partea interesanta a fost faptul ca am avut doua prezentari din doua perspective diferite: din partea InfoIdeea (Cristian Dinu) ca furnizor si din partea clientului Humanitas prin directorul diviziei online Paul Balogh, despre care voi vorbi mai tarziu.

InfoIdeea a dezvoltat doua website-uri pentru editurile Humanitas. Un website de prezentare Humanitas si o platforma de e-commerce, LibHumanitas. Definirea unor modalitati de a coordona un proiect si modul de a interactiona cu clientul drept Guerilla Project Management incepe sa devina o realitate. Pana acum nu am intrat deloc pe cele doua site-uri, dar in dimineata aceasta le-am studiat pe amandoua. Sunt foarte curate, ceea ce pentru mine inseamna ca sunt placute dpv estetic si clare dpv experienta utilizator. Am fost suprins placut sa gasesc pe lista lor Retetarium a lui Costi Gurgu, un autor roman de SF care s-a mutat in Canada si care incepe sa fie prezent in unele din cele mai bune antologii de SF publicate in Canada sau in SUA.
Interesul meu fata de Drupal, open source content management platform, a crescut cu ocazia asta. Trebuie sa invat mai multe despre asta.

Referitor la Paul Balogh, pot spune ca mi-a placut modul in care a prezentat. Apoi am stat de vorba cu el si am descoperit ca gandeste cu cativa ani inaintea a ceea ce acum pare viitorul in materie de publicatii. Ideile lui in ceea ce priveste modul in care vom putea interactiona cu o carte in viitor si deschiderea spre posibilitatea unei administrari a continutului cu totul diferita m-au facut pe mine sa adopt o atitudine conservatoare. Bineinteles ca procesand ideile in drum spre casa deja le-am adoptat si incerc sa le gasesc utilitatea in ceea ce fac eu. Surprizele nu s-au terminat aici. Am descoperit si ca este unul din fondatorii editurii Zeta Books ale carei carti sunt deosebite. Un om despre care voi mai vorbi.

Ma voi intoarce la invitatul special al serii Jeff Manhardt. A facut o prezentare despre situatia in care este preluat un proiect deja inceput. L-am urmarit cu satisfactie. Idei clare si practice. Un mod de a prezenta simplu care imi confirma inca o data cat de mult mai avem de invatat in a intelege si explica esenta a ceea ce facem ca profesionisti. A fost o lectie de project management in aceeasi masura in care a fost o lectie de viata.


Tjobs.ro – locuri de munca in strainatate

0 comments

Vorbeam cu un prieten care ma intreba de ce nu imi fac un website pentru recrutare gen ejobs. I-am spus ca este o idee buna atat timp cat te concentrezi pe un singur segment de potentiali candidati. I-am mai spus si ca nu o sa o fac pentru ca nu vedeam in acel moment o nisa. Au vazut-o altii mai repede: Tjobs.

Este primul serviciu de recrutare care foloseste marketing affiliat in Romania. Cand am primit mesajul de la 2parale.ro despre lansarea campaniei, am fost foarte entuziasmat. Este un lucru bun.

Majoritatea ofertelor sunt pentru munca necalificata sau pentru cei cu o calificare profesionala. Dar, este vorba de 5193 de oferte de munca si de 77895 de pozitii posibile. Locurile de munca sunt in Afganistan, Africa de Sud, Algeria, Angola, Arabia Saudita, Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Canada, Cehia, China, Cipru, Congo, Danemarca, Dubai, Elvetia, Emiratele Arabe Unite, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Hong Kong, India, Insulele caraibe, Insulele Maldive, Irlanda, Islanda, Israel, Italia, Japonia, Kazakhstan, Kuwait, Letonia, Libia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Nigeria, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Qatar, Romania, Rusia, SUA, Slovacia, Spania, Suedia, Turcia, Ungaria.

Te intrebi de ce am facut efortul de a scrie aceasta lista de tari? Pentru ca, in afara de ofertele de munca pentru studenti care sunt platite cu 600 euro, celelalte locuri de munca au salarii de peste 800 de euro.

Atat timp cat oameni care au terminat o facultate si muncesc in companii mari au acelasi salariu in Romania, asta ar trebui sa iti dea de gandit.

Aproape toate tarile de pe lista de mai sus sunt  la acelasi nivel de dezvoltare cu Romania sau de multe ori sub acest nivel. Noi suntem platiti mult mai prost. Eu vad asta ca o incalcare a unui drept constitutional: dreptul la munca. Nu ma intereseaza cine este vinovat de acest lucru. A arata cu degetul nu rezolva nimic. Ma intereseaza solutiile. Tjobs ar putea fi una dintre aceste solutii.

Tjobs.ro


Apple iPad

0 comments

Din principiu, atunci cand foarte multi oameni sunt incantati de un produs sau o carte, eu devin reticent. Produsele Apple nu au facut exceptie … pana acum.

Cand am vazut videoclipul de prezentare al noului Apple iPad, primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost ca este exact ce imi doresc. Este prima oara cand un produs Apple imi creaza acea senzatie ca degetele mele sunt deja familiare cu produsul. Ceva in modul in care iPad este descris, de la dimensiuni pana la modul in care functioneaza, ma face sa simt acest produs ca o extensie naturala a degetelor si mintii mele in contact cu lumea exterioara.
E inutil sa mai spun ca iPad este deja pe lista mea de cumparaturi … imediat ce va avea webcam, flash si suport pentru Skype.


De ce nu imi place Internet Explorer

1 comment

Nu a fost niciodata un secret faptul ca nu pot suporta produsele Microsoft. Motivele nu sunt de natura tehnica. Ceea ce nu pot suporta este faptul ca dreptul meu de a alege este limitat. As utiliza OSX in orice zi daca jocurile ar fi lansate pe PC si pentru alt sistem de operare decat Microsoft Windows. Nu imi place Internet Explorer si folosesc Firefox pentru ca ultimul face ce vreau eu sa faca.

Aseara, intrand in statia de metrou Unirii, am vazut o frumoasa constructie de carton al carui scop era probabil sa convinga utilizatorul de computer ca Internet Explorer este sigur. Spun probabil pentru ca mesajul „obiectiv cu securitate sporita” nu avea nici o logica. M-am intrebat cine o fi fost aiuritul caruia i-a venit aceasta idee inutila si, mai ales, cine o fi fost fraierul de la Microsoft Romania care a acceptat sa plateasca pentru aberatia respectiva.

Realitatea este ca in materie de securitate informatica am devenit din ce in ce mai distrati. Si eu si tu acordam foarte putina atentie acelei bare de la browser care ne anunta ca a blocat un script, un fisier care se decarca sau un activeX. In timp am dezvoltat un obicei de a da click la orice fara sa mai acordam atentie. Bineinteles ca unul din acele click-uri va permite accesul la computerul meu al unui program ce imi crea multe zile negre. Oare toate aceste masuri de securitate nu ar putea functiona discret in spate si sa fiu anuntat doar cand este ceva grav?

Problemele cu Internet Explorer sunt reale. Microsoft s-a trezit sa recunoasca asta de abia dupa ce Google si NcAfee au mentionat acest lucru. Guvernul german a luat atitudine oficial avertizand asupra riscului utilizarii Internet Explorer.
Ce face Microsoft in acest timp? Face campanii de PR si reclame la metrou. Aceasta este metoda lor de a ne convinge de securitatea pe care o ofera la utilizare Internet Explorer. In loc sa faca publice riscurile de securitate ei incearca sa ne convinga ca browser-ul lor este sigur. Ca sa il citez pe purtatorul de cuvant al Microsoft: “Nu exista nici un pericol pentru consumatorul de rand, prin urmare nu suntem de acord cu acest avertisment”. Ceea ce nu a inteles el este ca discutia nu era despre iaurt, ci despre un browser de internet folosit de majoritatea populatiei acestei planete.


Noul logo Pepsi

1 comment

A bea Pepsi, Coca Cola sau alta bautura carbogazoasa nu este ceva sanatos. O stim cu totii, dar bem in continuare. Pentru ca ne place gustul, pentru ca ne este sete, pentru ca ne simtim in siguranta cand suntem parte din turma … nu are importanta. A bea Pepsi pentru mine se subsumeaza acelui procent de tendinte sinucigase acceptabil pentru o fiinta umana.
Chiar daca nu ai consuma deloc Pepsi, existenta acestui produs si impactul economic pe care il are producerea si vanzarea acestuia te afecteaza si nu poti sa nu il iei in consideratie. Intotdeauna am preferat Pepsi in raport cu Coca Cola pentru un anumit set de motive. Logo-ul era unul dintre ele.

pepsi logoPepsi a schimbat logo si sunt foarte sigur ca imi displace profund. Este o stupizenie de logo. Justificarea pe care o ofera povestea din spatele acestei schimbari este irelevanta. Nu fac efortul sa imi aduc aminte povestea de fiecare data cand acord o secunda din timpul meu ca sa privesc noul logo.

Senzatia pe care o ai cand privesti noul logo este de usoara ameteala. Atat. Ai in memorie vechiul logo care era armonios si fluid. Acum vezi doar logo-ul vechi deformat si simti o repulsie instantanee. Aceeasi pe care o simti cand vezi niste facaturi de pantofi sport pe care scrie Adibas.

O idee mult mai buna era sa se renunte la cuvantul scris si sa se pastreze doar imaginea. Pentru ca discul Pepsi are aceeasi putere pe care o are marul de la Apple. Nu cred ca cineva de la Apple va dori sa faca marul patrat doar pentru ca se considera necesar un rebranding.

Plata pentru desenul distorsionat a fost de un milion de dolari. Pentru asta, felicitari companiei respective care a reusit sa dovedeasca ca nu ii pasa de produs si de istoria lui dar  stie sa vanda unor incompetenti de la departamentul de marketing al Pepsi un desen pe care un stagiar de-al lor l-a facut in 3 minute in timp ce isi citea mesajele pe Facebook.

Costul total al acestui rebranding se va ridica la aproape 1,2 miliarde dolari.
Cu aceeasi bani Pepsi ar fi putut cumpara o noua companie care produce sucuri naturale bio. Asta ar fi fost cu adevarat o decizie strategica logica.
Daca si-ar concedia tot departamentul de marketing si ar dona bugetul respectiv unei fundatii pentru cancer sau HIV,  Pepsi ar obtine cu siguranta mai multa recunoastere publica si clienti fideli.


Reclame si decizii

0 comments

In ultima vreme, datorita alegerilor prezidentiale, am petrecut in fata televizorului mai mult timp decat as fi dorit. Inevitabil, reclamele au fost parte din bagajul de informatie acumulat. Un om poate schimba programele repede, dar uneori nu indeajuns de rapid.

Pentru mine reclamele se impart in cateva categorii din care o sa enumar doua:

  1. Reclame care spun povesti. Acestea incearca sa creeze o reactie emotionala care nu este neaparat legata de produs, dar care poate determina cumpararea produsului prin asociere. Fara nici un efect pentru mine, deoarece sunt obisnuit sa caut opinii despre orice produs online, de la compozitie pana la opinia utilizatorilor.|
    • Exemplu: Reclama la o masina de spalat vase pe care am vazut-o in ultima vreme al carei scop este sa povesteasca femeilor ca le va fi mai bine si ca se vor identifica mai bine cu ceea ce inseamna o femeie. Ce se intampla insa cu barbatii care spala vase? Unde este segmentarea in functie de rezidentele care permit tehnic instalarea masinii datorita spatiului mic din majoritatea bucatariilor? La o simpla cautare online, exista un singur comunicat de presa cu lansarea produsului pe primele doua pagini ale Google. Restul sunt anunturi de vanzare la masini in stare foarte buna la mana a doua.
  2. Reclamele care transmit un mesaj si imi permit mie sa iau o decizie. Acestea cumuleaza vizual si auditiv trei conditii minime:

  • Descriu produsul
  • Demonstreaza functionalitatea lui
  • Includ un indemn de a actiona
    Exemplu: Reclama la Nescafe – Dolce Gusto. Reclama a fost folosita, cu alt text, in alte tari de ceva timp. Este veche de cel putin doi ani. Dar imi place. Imi da senzatia ca pot alege sa cumpar sau nu.

Oricat de interesanta ar fi reclama si oricat de atasat te simti de ideea de a cumpara produsul, atat timp cat ai un computer in fata si acces la internet, pune mana si cauta. S-ar putea sa fii surprins de faptul ca in alte tari produsele laudate aici pentru nu stiu ce component minune au fost obligate sa retraga reclamele bazate ce acest factor diferentiator in urma analizelor facute.
Sa fii informat este singurul mod de a sti pe ce iti cheltui banii pentru care muncesti zece ore pe zi.

Atunci cand vad reclame pe care eu le consider absolut idioate (cele de la Vodafone se numara printre ele) ma gandesc la doua variante:

  1. Studiul de piata facut pentru aceasta campanie a aratat ca oamenii raspund la aceste idiotenii si atunci ma intreb daca toti suntem considerati atat de prosti.
  2. Nu a fost facut nici un studiu de piata,  noi suntem considerati pur si simplu niste prosti, iar factorii de decizie din Vodafone gandesc cu partea din spate.

Page 1 of 612345...Last »