Jun 14, 2010

Cati dintre prietenii tai lucreaza mai mult de 8 ore neplatite, cati tremura cu telefonul langa ei in vacanta pentru ca e posibil sa sune seful?
Totul incepe nu cu atitudinea pe care o are seful, ci cu atitudinea pe care o au colegii.
Seful urmareste sa atinga scopul pe care il are o companie: sa obtina profit. In acest scop isi va trata majoritatea subordonatilor ca pe niste simple resurse. La randul, este si el tratat ca o resursa de catre cel superior pe scara ierarhica.

De ce nu este de vina seful? Vezi povestea mai jos:

Intri intr-o companie noua si dai peste o ceata de maimute speriate ca isi vor pierde locul de munca daca vor cere sa le fie respectate drepturile. Vor sta peste program doar pentru ca da bine la sef si vor fi multumiti ca au o bucata de paine. Daca vei indrazni sa fii diferit, seful te va privi ingaduitor si va astepta. Colegii tai vor avea grija sa te puna la punct prin orice mijloace.

Daca nu ai creierul atat de ingalat de agresiunile zilnice pe care le exercita asupra ta colegii si mediul in care lucrezi incat sa nu intelegi nimic din ce scriu eu aici, ar fi cazul sa iei o decizie.
Hotaraste daca este mai important ca viata ta sa fie traita de tine la nivelul de calitate pe care ti-l doresti. Asta o poti face intr-o secunda.
Ceea ce vor face foarte putini este sa actioneze in aceasta directie asumandu-si toate riscurile care vin cu decizia de a cere sa iti fie respectate niste drepturi fundamentale.
Dreptul la munca este garantat prin Constitutie.
Dreptul de a fi platit si tratat corect este garantat prin contractul acela pe care l-ai semnat la angajare si pe care nu l-ai citit pentru ca ti s-a parut o simpla formalitate. Iar acum suporti consecintele.
Pana si Faust a citit contractul incheiat cu diavolul inainte de a il semna!

Jun 14, 2010

Sunt multe website-uri de companie care afirma pe prima pagina ca cea mai important resursa a lor sunt oamenii. Este adevarat.
Sunt insa si mai multe website-uri care afirma si ca acea companie pune pe primul loc angajatii si ca ii pasa. Asta inseamna ca iti consideri oamenii capital uman si este, de obicei, o minciuna sfruntata. Este jignitor sa afirmi ca iti pasa de niste angajati pe care ii evaluezi o data pe an, pe care ii tratezi ca pe niste sclavi si carora le incalci drepturile zilnic.

Angajatii ar trebui calificati de la inceput drept capital uman sau resursa umana:

• Resursele umane sunt acei oameni de la care te astepti sa munceasca 10 ore pe zi, sa nu isi doreasca training-uri sau sa evolueze in cariera. Acestora ar trebui sa le spui de la inceput ca asta doresti de la ei si sa nu se astepte la mai mult. Fara sa le spui toate textele alea stupide despre ce oportunitati de dezvoltare a carierei au in companie.
• Capitalul uman sunt oameni de care ai nevoie pentru ca sunt creativi, pot inova sau sunt posesorii unei expertize vitale pentru companie. Pe acestia nu incerci sa ii minti. Le oferi tot ce isi doresc si te tii de cuvant. De ce? Pentru ca vor pleca exact cand ai mai multa nevoie de ei la competitie sau vor deveni in mai putin de o luna chiar competitorul direct.

Indiferent de ce profesie am acum sau voi avea in viitor, prima mea chemare a fost nevoia de dreptate. Mi-a luat mult timp sa inteleg ca nevoia de justitie pe care o simteam in calitate de jurist era ceva diferit. Dar a gandi juridic a devenit un reflex neconditionat.

Raportul dintre angajator si angajat este unul juridic bazat pe un contract ce prevede drepturi si obligatii pentru fiecare dintre parti. Drepturile prevazute in contractele salariatilor in Romania, chiar in forma aceea minimala pe care o pune la dispozitie Camera de Munca, nu sunt respectate. Este un lucru stiut de toata lumea.
Ceea ce se observa mai greu este ca aceasta atitudine aduce pierderi foarte serioase companiilor. Oamenii nu sunt motivati sa munceasca.

Sunt lucruri marunte care fac diferenta si care pot transforma un robotel intr-un angajat caruia sa ii placa ceea ce face. Dar despre asta exista deja prea multa teorie si prea putini manageri dispusi sa faca cel mai mic efort pentru a practica stiinta managementului.

Dupa vremea de afara, se pare ca am inceput prea devreme sa port pantofi din piele intoarsa. Nu sunt cei mai indicati, dar sunt comozi. Asta ma ajuta sa gandesc.

Astazi m-au purtat la un seminar de Total Quality Leadership organizat de CITY – Sheffield Executive MBA. Vorbitorul a fost Dr. Alexandros Psychogios. A fost o prezentare decenta, destul de bine facuta si cuprinzand cateva idei inteligente si bine argumentate. A fost o supriza placuta tinand cont de existenta in Romania a catorva autointitulati singuri si adevarati experti in leadership care nu ar recunoaste un lider nici daca i-ar musca de nas.
Note specifice referitor la acest eveniment gasiti aici: Florin Glinta si Olivian Breda.

Aceeasi pantofi m-au purtat apoi catre o discutie cu un viitor client care mi-a confirmat ca directia in care merg eu este buna. Imi gasesc satisfactie in a fi un antreprenor care are cunostintele si experienta necesare pentru a ajuta alti antreprenori si IMM-uri. Bineinteles ca pot folosi o gramada de englezisme pentru a spune asta.

In romaneste sunt un MBA si un coordonator de proiecte care intelege limba pe care o vorbeste compania ta in raport cu mediul economic si te poate invata sa o vorbesti si tu. Atunci cand esti o companie mica alaturi de sute de companii mici, ceea ce te diferentiaza de ceilalti  este o poveste. Acea poveste trebuie spusa online si trebuie sa reprezinte nu doar ceea ce vinzi, ci si ceea ce devine acea companie in timp ce creste.

Este riscant sa fii antreprenor, dar este o forma de risc cu care pot trai. Este fundamentata pe ceea ce pot si imi place sa fac.

Riscul neplacut era acela pe care il suportam din pozitia unui angajat. Seth Godin spune despre aceasta situatie ca si despre multe altele similare: Safe is risky. Are dreptate. A fi un angajat si a gandi ca un angajat sunt percepute in general ca ceva care ofera siguranta. Fals.

A fi angajat este un raport juridic. Nu am o problema cu asta. Dar a gandi ca un salariat a fost o greseala. Am actionat uneori prin a limita propria mea nevoie de a inova si am tacut atunci cand constiinta imi spunea ca ar fi trebuit sa vorbesc. Am facut-o dintr-un instinct gresit de supravietuire.

Aceasta situatie nu se va mai repeta.

Ma dor mainile, dar este o durere placuta. Timp de o ora am curatat zapada din curte. Nu o sa trantesc o ineptie referitoare la faptul ca miscarea fizica e sanatoasa sau altceva.
Doar ma simt bine. Sunt multumit ca pentru o ora am avut un control absolut asupra mediului meu inconjurator.

La televizor un comentator grasut tranteste niste prostii mai mari decat el pe TV Antena 3.  La un moment dat a spus ca Romania este o tara libera in care fiecare face ce vrea. Asta nu este definitia democratiei. Democratia ar trebui sa implice o asumare a responsabilitatii de a fi membru al unei societati democratice.

Zambesc. Stiu exact ce ar trebui sa scriu in continuare. Ar suna inteligent si rezonabil. Insa nu am sa o fac.

In Romania tot ce este inteligent si rezonabil este teoretic. Lider nu este acel om ideal, acel erou la care visam din comoditatea si automultumirea ce vin din faptul ca mai avem ce manca …inca. Lider este acel om care cumuleaza intr-o singura persoana turma ce il urmeaza.
Stim foarte bine care este turma. Indiferent daca facem parte din ea sau nu, suntem asediati de informatii despre ce suntem.
De ce ne-am mira ca lider este cine este?

Oct 26, 2009

The Emperor’s New Clothes nu se refera doar la povestea lui Andersen, ci si la cantecul cu acelasi nume a lui Sinead O’Connor, mai precis la aceste versuri scoase din context:

“Everyone can see what’s going on
They laugh `cause they know they’re untouchable
Not because what I said was wrong
Whatever it may bring
I will live by my own policies
I will sleep with a clear conscience
I will sleep in peace
Maybe it sounds mean
But I really don’t think so
You asked for the truth and I told you
Through their own words
They will be exposed
They’ve got a severe case of
The emperor’s new clothes.”

In ultimele luni m-am lasat “asediat” de un volum foarte mare de informatie. Oamenii sunt ceea ce vorbesc sau scriu. Acestea sunt hainele pe care le purtam intr-o era in care informatia detinuta sau capacitatea de a o utiliza definesc pozitia noastra in societate.

Majoritatea dintre noi am citit povestea sau macar stim despre ce este vorba.
Concluzia „oficiala” a povestii este ca un copil va spune intotdeauna adevarul.
Concluzia mea este insa legata de atitudinea imparatului care a ales sa ignore copilul si sa mearga inainte imbracat in hainele noi si propriile convingeri.

A inceput o ridicola si lipsita de bun simt campanie electorala. Este un concurs de frumusete pentru ca altceva nu face diferenta intre acesti oameni dornici sa conduca o tara. Niciunul dintre ei nu realizeaza ca nimic de ceea ce spun nu ii mai poate imbraca nici macar intr-un scutec de unica folosinta.

Exista momente de epifanie (relevanta esentei unui lucru) intr-un process continuu de invatare. Am trecut prin asa ceva la ultimul curs de project management.

O propozitie simpla a declansat un proces complex: Strategia este modul in care iti atingi obiectivele. In momentul in care am auzit-o experientele mele din trecut si cunostintele acumulate au devenit piese pe o table de sah intr-un joc la care stiu dinainte ce mutari va face adversarul.

Indiferent de cata informatie si experiente acumulezi, motorul care te va duce inainte depinde de modul in care se creeaza conexiuni intre acestea.

Strategie ramane un cuvant spus cu reverenta in afaceri. Pana acum am intalnit 3 tipuri de oameni care isi atribuie o expertiza in ceea ce se numeste strategie de afaceri:

1. Habarnisti – cei care folosesc cuvantul strategie in contexturi de genul „eu fac PR strategy”, etc. fara sa inteleaga ce inseamna si cat de multa experienta practica implica asumarea unei asemenea expertize. De obicei se aduna cu cei asemenea lor si isi hranesc vanitatea unii altora ascultandu-se vorbind.
2. Fixisti – sunt sefi de departamente sau proprietari de companii care aplica cu perseverenta aceleasi lucruri pe care le aplicau cu 10 ani in urma fara sa inteleaga ca termenii folositi nu mai exista sau ca au cu totul alta semnificatie. Autoritatea formala data de afirmatia „eu sunt seful si eu stiu cel mai bine” raspandeste  teroare printre subordonatii care vor face acrobatii pentru a face lucrurile asa cum trebuie facute. In final profitul va veni si el/ea va fi mandru de abilitatile lui strategice si va fi generos cu suturile trase in posteriorul celor mici care au facut treaba.
3. Asa-vreau-sa-fiu-si-eu-cand-voi-fi-mare Oameni – aceia care cumuleaza inteligenta, experienta, bun simt si grija fata de cei din jurul lor si care nici nu se obosesc sa foloseasca cuvantul strategie. Acestia stiu ca experientele lor constituie un fundament pe care pot construi doar daca au o atitudine deschisa catre nou si constiinta faptului ca nu au intotdeauna dreptate.

Cu exceptia celor care sunt cu adevarati exceptionali, pentru noi ceilalti succesul se obtine cu multa munca si cu multa invatatura. Acestea sunt niste cerinte minimale. Daca succesul nu inseamna doar bani si o pozitie sociala, mai ai nevoie de multa omenie pentru ca si ceilalti sa te priveasca ca pe un model de urmat.

Abilitatea de a intelege conceptul de strategie atat ca aplicabilitate in profesie cat si in viata personala, in construirea brand-ului personal, se obtine in timp acumuland experiente si invatand continuu.