Caut un restaurant care sa fie diferit. Care sa aiba un fel de mancare pentru care sa merite sa vii si din alt oras. Obtuzitatea proprietarilor de restaurante este obositoare. Efortul pus in decorarea restaurantelor afecteaza bugetul dedicat unui bucatar bun si ei continua sa faca acest lucru, chiar daca au avut deja unul sau doua tipuri de restaurant care s-au dovedit a fi esecuri.
Exista insa si restaurante romanesti care au feluri de mancare speciale, gustoase, care te determina sa revii pentru a manca din nou. Restaurantele CASA si China Town sunt unele dintre ele.

1. Restaurant China Town

China Town este un restaurantul traditional. Il aveam pe lista de ceva timp, mai bine zis de la premiile Restograf. George Butunoiu l-a declarat cel mai bun restaurant chinezesc din Bucuresti. Mi-a ramas minte si am dorit sa merg neaparat pentru ca ei refuzasera sa vina sa isi ridice premiul. Motivul este foarte simplu: nu isi doresc publicitate deoarece ei sunt un restaurant care are majoritatea clientilor chinezi si nu isi doresc neaparat clienti noi.

Astfel incat, intr-o zi dupa pranz, cu bebe in scoica lui de la Chicco, am intrat pe usa restaurantului. Ne-am asezat la o masa la geam nu pentru ce vedeam afara, ci pentru ca puteam sa ne uitam la tot restaurantul si sa analizam decorurile. O sa imi structurez povestea in cele 4 categorii ale criticului culinar amator Emanuel Grigoras (subsemnatul adicatelea).

Ambianta:
Restaurantul are decoruri chinezesti care arata bine fara a fi stridente. Este curat in modul in care este un loc in care lumea vine sa manance. Intotdeauna am preferat o acoperitoare de masa alba din panza. Si este un efort sa le mentii asa, pentru ca nu imi aduc aminte sa fi mancat vreodata intr-un restaurant chinezesc si sa nu las pe masa urme de mancare pe traseul dintre platou si farfuria mea.
Chelnerul a fost o gazda excelenta. A vorbit doar cat trebuia, a intervenit doar cand trebuia. Nu mai trebuie sa spun cat de rar este un chelner bun in Romania si mai ales in Bucuresti. A fi chelner este o meserie profitabila daca faci minimul efort de a iti trata clientii ca oameni. Stiu cativa care castiga lejer peste 1000 de euro pe luna doar din bacsis.
Mancare:
Am comandat supa dulce acrisoara, vita pe plita, un platou cu urechi de lemn, orez simplu si inghetata prajita. Toate au fost foarte bune. Gustul ne-a confirmat ca acesta este un restaurant unde se gateste pentru chinezi. Nu este la fel de “usor” si adaptat papilelor gustative europene. Gustul condimentelor nu este evident de la prima inghititura.
Preturi:
Preturile sunt decente, putin peste medie. Noi ne-am stabilit o anumita suma pe care suntem dispusi sa o cheltuim pe o masa (VAMIO = valoare acceptabila pentru o masa in oras). Impartim restaurantele in functie de cum nota de plata este sub sau peste aceasta suma. Nota de plata ne-a venit cu un discount de 10%, ceea ce a fost foarte placut. Am intrebat de ce si ni s-a spus “din partea casei” cu un zambet dezarmant al unui om care a facut acest lucru cu placere.
Website:
Website-ul este vechi. Ar trebui refacut. Sau nu. Tinand cont de faptul ca nu tin sa iasa in evidenta, probabil website-ul este ultima lor grija. L-am folosit doar pentru a ma lamuri cam pe unde se afla pe harta. Nu mi-am pierdut timpul uitandu-ma la pozele cu feluri de mancare..

2. Restaurant CASA

Nu mai trecusem pe la Restaurantul CASA de peste doi ani. A fost o perioada in care mai mult am testat retete acasa sau am mancat in restaurante deschise recent. Cu mare satisfactie pot sa spun ca vom merge din nou peste doua saptamani pentru ca mai erau cateva feluri de mancare care te implorau sa le testezi.

Ambianta:
Aceeasi. Si acesta este un lucru foarte bun. Pentru ca este exact ce trebuie si nimic mai mult. Ar putea fi folosit ca un exemplu bun de stil urban, bucurestean, de restaurant.
Serviciul a fost OK. Pentru restaurantele de acest tip urban (aici mai pot enumera Thalia, The Harbour, City Grill, etc) tipul de a servi este acelasi: chelnerul nu este vizibil tot timpul si de obicei il vanezi cu ochii cand mai vrei ceva. Daca vii pregatit sa nu te simti iritat ca nu ai un chelner care sa fie cu ochii pe clienti tot timpul, totul va fi bine. Bineinteles, si bacsisul pe care il lasi va fi infim.
Mancare:
Buna. Foarte buna. Am avut o discutie cu proprietarul despre meniu si mi-a povestit ca a testat si ajustat continuu retetele pentru a obtine un numar de specialitati “CASA”. Portiile sunt mari. Am testat doua feluri de mancare: tigaia “CASA” si “ITALIAN”. Delicioase amandoua, insa as inclina spre ultimul pentru sosul de salvie cu smantana si cartofii Parmegiano.
La desert am luat clatite cu branza dulce si stafide, o nebunie, si placinta de mere cu inghetata.
Preturi:
Nota de plata a fost sub VAMIO (vezi explicatia mai sus). Preturile sunt mai mult decat bune.
Website:
Website-ul este nou si arata bine. Prin nou inseamna facut cu un CMS decent care sa fie “iubit” de motoarele de cautare: WordPress, Joomla, etc.
A fost cautata o simplitate a mesajului care sa faca orice informatie usor de gasit si s-a reusit. Meniul principal acopera tot ce ar putea fi interesant pentru un vizitator: meniuri, imagini, meniuri speciale, catering si pagina de contact cu o harta integrata din Google Maps.
Pagina principala cuprinde ce este mai important: specialitatile CASA.

Iti recomand Restaurantul CASA cu multa caldura. Este unul din putinele locuri din Bucuresti in care merita sa mananci.
China Town ramane un restaurant de referinta pentru mancarea altor popoare. Edessa 63 este un alt exemplu. Cel mai bun loc unde poti sa mananci mancare turceasca in Bucuresti se afla pe Soseaua Colentina. Am nevoie de o ora, o ora si jumatate de condus ca sa ajung acolo, dar merita fiecare secunda.

Acest articol a fost gasit dupa urmatoarele cuvinte cheie:

Declaratie de razboi restaurantelor care dau mancare proasta bucurestenilor. Suna foarte bine. www.restograf.ro face acest lucru.

Il cunosc pe George Butunoiu de cativa ani si ne-am intalnit in diferite situatii: proiecte de executive search, intalniri StartEvo, acum Premiile Restograf 2011. Este un om extraordinar (afirmatie cu care nu ar fi de acord din modestie) si intotdeauna dezvolta cate un proiect care este cu cativa ani inaintea vremurilor in care traieste.

Acelasi lucru se poate spune si despre restograf.ro. Este un website care cuprinde printre cele mai complete liste de restaurante din Bucuresti. Plus intamplari mai mult sau mai putin amuzante prin care a trecut GB in aventura lui de a testa mancarea a peste 400 de restaurante in ultimii doi ani.
Este nevoie ca restaurantele din Bucuresti sa fie clasificate. Majoritatea administratorilor sau proprietarilor de restaurant din Bucuresti sunt ignoranti sau lacomi. Fac aceasta afirmatie in cunostinta de cauza. Singurii care sufera sunt clientii.

Revenind la evenimentul de ieri, doua aspecte au fost importante: Premiile Restograf si Lista 133 Restograf.

Premiile Restograf au fost interesante atat prin modul in care au fost clasificate, cat si prin faptul ca am aflat cu ocazia aceasta de cateva restaurante noi. Aceste premii au o parte buna si una mai putin buna.
Partea buna a fost reprezentata de faptul ca s-au acordat premii si unor chelneri care au impresionat prin modul in care isi exercita profesia. Fiecare dintre noi are experiente proaste cu chelnerii si decide daca mai merge intr-un restaurant sau in functie de asta indiferent de cat de buna e mancarea.
Partea proasta a fost faptul ca topul cuprinde restaurante in care probabil nu voi intra niciodata, indiferent de cat de buna e mancarea, datorita preturilor prohibitive. Heritage, nominalizat ca cel mai bun restaurant din Bucuresti este un exemplu.
Deja am enumerat inca doua motive pe care majoritatea dintre noi le luam in considerare atunci cand decidem sa mancam intr-un restaurant. Este o decizie pe care o luam in baza unui cumul de factori, in care mancarea este doar unul.

Lista 133 Restograf este ceva cu adevarat important. Ea va fi publicata de 4 ori pe an si, crede-ma, restaurantele care nu sunt pe cea lista vor pierde clienti sau nu vor castiga unii noi.

Chiar daca pentru moment restograf.ro ia in calcul, in principal, calitatea mancarii, sper ca in timp sa ia in calcul mai multe aspecte. Ar fi pacat sa nu o faca. Eu prefer sa iau in calcul patru criterii: mancare, pret, ambianta (incluzand sevirea) si prezenta online (social media). Un exemplu aici.

Mai multe detalii despre eveniment, premiile Restograf si Lista 133 Restograf gasiti aici.

Acest articol a fost gasit dupa urmatoarele cuvinte cheie:

Digital Luxury Forum Bucharest 2011 a fost unul din acele evenimente facute pentru suflet. Cum nu refuz niciodata invitatiile facute de Costin Frunza, proprietarul e-zine-ului deLUXE lifestyle, am fost prezent.

Discutiile au fost interesante, dar nu despre asta vreau sa vorbesc. Vreau sa explic afirmatia facuta la inceput: Digital Luxury Forum Bucharest 2011 a fost unul din acele evenimente facute pentru suflet. Pe langa lucrurile noi pe care le-am aflat, oamenii interesanti pe care i-am cunoscut, un singur cuvant mi-a dat acel puseu de adrenalina pe care ti-l ofera prea putine obiecte: HOROLOGIVM.

Mihai Ceciu este proprietarul magazinului si laboratorului de orologerie HOROLOGIVM. Acolo gasesti ceasuri de lux, dar gasesti si ceasuri premium.

Un ceas arata timpul. Poate fi, in acelasi timp, o opera de arta. Este greu uneori sa faci diferenta dintre lux si premium. Pentru mine personal e simplu: lux inseamna un produs care nu isi justifica pretul, iar premium inseamna ca platesc mai mult pentru a primi mai mult decat as primi cumparand un produs obisnuit din aceeasi categorie. Sunt genul caruia nu ii jena sa spuna cu voce tare despre un produs ca este scump. Nu inseamna ca sunt zgarcit sau ca nu am bani pentru a il cumpara, ci ca mi se pare o idiotenie sa cheltui nejustificat banii mei.

Nu acelasi lucru il pot spune despre conceptul DIY orologer, oportunitatea de a iti construi propriul ceas pe care o ofera laboratorul de orologerie HOROLOGIVM. Asta reprezinta premium: sa petreci o zi construind propriul ceas SKELETON cu un mecanism UNITAS 6497, acelasi folosit de Oficine Panerai, de exemplu.

Am plecat de acolo cu decizia ca vreau un astfel de ceas:
Ceas SKELETON unicat
Mecanism: Swiss Made UNITAS 6497
Carcasa: Inox – PVD negru
Curea: Piele Genuine Crocodile
Geam: safir, dublu antireflex
Capac spate: geam safir antireflex

A plati 7000 de euro pe un Rolex este un lux inutil. A plati 1500 de euro pentru un ceas elvetian pe care il asamblezi cu mana ta inseamna sa cumperi un produs premium.

Ambianta evenimentului a fost creata de un un restaurant minunat, mancare si vinuri excelente. Gazda evenimentului a fost Ahmed Canbazoglu proprietarul restaurantului Casa Mediterana. Vinul a fost furnizat de Crama Oprisor.
Pentru ca a fost insa un eveniment unde s-a discutat si s-au facut prezentari merita vorbit despre instalatia video si audio folosita. Aceasta a fost oferita de compania AudioTehnic fiind reprezentata de o linie intreaga Electrocompaniet. A fost prima data cand a trebuit sa accept ca o linie video-audio merita un pret echivalent cu al unei masini de teren

Mai multe detalii aici.

Acest articol a fost gasit dupa urmatoarele cuvinte cheie:

Contextul a fost conferinta de presa organizata la Casa Vernescu pentru a prezenta noul Dinner & Show ce va avea loc astazi si maine. Este o combinatie intre spectacolul Manual de viata conjugala (Nancy Brandes and Friends) si o cina preparata de maestrul bucatar Joseph Hadad, Executive Chef al Restaurantului Casa Vernescu.

Inainte de inceperea conferintei am facut cunostinta cu Joseph Hadad. Mi-a placut de la prima vedere. Se uita in ochii tai si stii ca esti in prezenta unui bucatar sef. Multi oameni de afaceri si directori de companii s-ar simti timorati in prezenta lui. Daca ar trebui sa dau un exemplu despre ce inseamna leadership, Joseph Hadad mi-ar veni in minte imediat. Este ca si cum ai sta in fata unui general care stie exact ce si cine esti. Iar atunci cand a inceput sa vorbeasca despre schimbarile in meniul de la Casa Vernescu si sa descrie mancarea am uitat complet de ce venisem si ma gandeam ca trebuie sa mananc intr-o seara in restaurantul acesta cat mai repede.

Nancy Brandes a fost extraordinar. O sa iti spun doar ca este fondatorul formatiei Rosu si Negru. Restul gasesti pe net. Supriza a fost prezenta lui Ovidiu Lipan Tandarica. Conferinta de presa a fost un spectacol in sine. Nancy Brandes este un om a carui misiune in viata este sa ne faca sa radem. Detaliile despre spectacolul din seara acesta, o impletire de stand-up comedy si muzica, si povestile despre perioada Rosu si Negru au alternat cu umor si povesti care ne-au testat reactiile intr-o avanpremiera a spectacolului.

Nancy Brandes este un observator atent care a avut grija sa ne tina “in priza” mai mult de o ora. Cred ca pianul este instrumental lui favorit in aceeasi masura in care sunt mintile si sufletele spectatorilor sai. A fost o placere sa ii vezi pe el si pe Ovidiu Lipan impreuna glumind si povestind despre vremurile cand apareau la televizor cu formatia Rosu si Negru avand plasturi si machiaj peste perciuni, iar parul, mult prea lung, prins in clame.
Ce m-a incantat cel mai mult a fost atmosfera de normalitate si umorul bun, decent.

Mai multe despre spectacolul lui Nancy Brandes poti afla mai multe aici. De asemenea, va fi invitat in emisiunea lui Dan Bitman, Danutz srl, de duminica 27 martie la care probabil vom vedea si fragmente din spectacol.

Acest articol a fost gasit dupa urmatoarele cuvinte cheie:

Later edit:  Website-ul a fost lansat: www.restaurantistria.ro . Arata foarte bine. Imi place.

Unul dintre candidatii la titlul de cel mai bun restaurant din Bucuresti in 2011 este pentru mine Istria. Va fi si pentru tine incepand cu 3 februarie, cand restaurantul va fi deschis oficial. Nu am nici o rezerva sa afirm asta la inceputul anului.

Am fost invitati pentru a testa produsele restaurantului inainte de lansare. Asa ca aseara am ajuns in fata cladirii BCR din Piata Victoriei si in mai putin de un minut eram in cu totul alt loc. Nu am facut fotografii pentru ca este un spatiu care trebuie simtit. Am avut o senzatie de calduros si familiar intr-un mediu in care a fost acordata atentie si celui mai mic detaliu. Singurul lucru la care m-am gandit a fost: da, asa trebuie sa arate un restaurant perfect.

Cum eu sunt cu gandul la mancare intotdeauna, meniul era elementul cel mai important pe lista mea. Pentru ca meniul final va fi creat dupa ce vor fi adunate opiniile tuturor celor care au testat, am primit o varianta in lucru care avea si preturile afisate. Normale. Si nu referitor la preturile unui restaurant din Bucuresti, ci normale pentru o lume normala.

Imediat ce ne-am asezat ni s-a adus o portie de icre de stiuca din partea casei. Ador acest element al unui restaurant bun: din partea casei. Arata acea grija de a oferi o experienta cat mai completa.
Apoi am fost invitati sa alegem din produsele proaspete pastrate pe un pat de gheata intr-o vitrina deschisa. Pestele si fructele de mare sunt aduse in fiecare zi de la Marea Neagra, din Italia sau din Salonic, Grecia. Istria beneficiaza de o foarte buna organizare din punctul acesta de vedere si de masini de transport dedicate pentru livrarea de produse proaspete.
Fructele de mare erau foarte tentante, dar am preferat peste pentru ca modul in care se gateste mancarea cea mai ceruta poate spune cel mai mult despre bucataria unui restaurant.
Am inceput cu aperitive: zacusca de sturion, stiuca umpluta, drob de peste. Eu am ales un biban de mare (spigola) facut in sare cu garnitura de legume la gratar, iar C a ales dorada regala adusa din Salonic. Ea ii spune tzipura, ca orice om care a stat in Grecia mult timp, si este unul din cei mai buni pesti pe care ii poti manca la gratar. Am optat pentru un vin alb, vinul casei, care spre deosebire de alte resturante, a fost foarte bun.
Serviciul a fost excelent si partea cea mai placuta a fost sa il privim pe chelner cum ne desface pestele pe o masa portabila langa noi. Intai a desfacut dorada, apoi a pus un servet alb de panza peste biban si a sfaramat usor cu o lingura stratul de sare. Am incercat un sos de menta care s-a potrivit foarte bine cu pestele.
Pentru desert am ales o placinta cu branza facuta atunci, firebinte si spuma (mousse) de lamaie cu fructe padure. Inutil sa va spun cat de delicioase au fost.

In concluzie:
Ambianta: Perfecta. Esti tratat ca un oaspete mult asteptat.
Mancare: Orice gurmand va zambi satisfacut.
Preturi: Cand te vei uita la nota iti va veni sa intrebi chelnerul daca nu cumva a uitat sa treaca pe lista jumatate din ce ai comandat.
Website: in lucru.

Acest articol a fost gasit dupa urmatoarele cuvinte cheie: