Un lider militar a raspuns, atunci cand i s-a raportat ca trupele sale sunt inconjurate: Suntem inconjurati … Bun. Asta inseamna ca putem ataca in orice directie.

Astfel as putea descrie relatia dintre mine si depresie.
Eu sunt om caruia ii place viata si ii place sa simta ca traieste. Pofta cu care musti dintr-un mar este sufletul felului in care percep fiecare secunda ce curge din viata mea.
Depresia (depressio = coborare, afundare) este un fenomen psihopatologic caracterizat prin pierderea sau scaderea interesului si dispozitie depresiva (tristete, deznadejde, lipsa sperantei, descurajare).

Chiar daca in vocabularul meu cuvantul depresie se refera la ceva ce ti se intampla tie, subconstientul meu are propriile opinii asupra subiectului.
Eu imi vad cu furie de drumul meu. Sunt pregatit sa imi asum consecintele a ceea ce sufera in trecerea mea cu aroganta si sa ma bucur de efectul pozitiv al actiunilor mele cu umilinta.
Subconstientul meu asimileaza insa grijile pe care le ai tu si valorile comune pe care le avem creeaza elementele componente ale unei stari depresive. El, parte din mine, incearca sa ma mentina in starea de membru al speciei umane. Probabil considera ca un dus rece din cand in cand ma aduce la realitate. O face pe ascuns. Un hot in noapte.
Ma trezesc sufocat in cearceaful care ma acopera in timp ce ma scufund.

Imi spun ca nu am nevoie sa respir si asta imi permite sa acord atentie altor lucruri. Nu am timp sa imi fie frica pentru ca sunt prea scarbit de mine insumi. Urasc slabiciunea mintii si corpului meu ce au permis sa ajung in jeg. Nu mai am nici o cale de iesire si stiu ca oxigenul se va termina si voi muri. Nu e o consecinta care sa fie in acord cu pofta mea de viata.
Depresia mea este doar murdarie si ignoranta. Si o ucid. Atunci. Pe loc. Imi infig degetele in gatul ei, apas si o simt cum se disipeaza in aerul rece.
Zambesc satisfacut. Nu sunt un om caruia sa ii fie mila de un sentiment, al meu sau al tau. Te respect prea mult.

Va transmit mesajul asa cum l-am primit. Nu mai e nimic altceva de spus. Veniti!

Widget-uri gasiti aici.

“Laboratorul Life After Work anunta un nou experiment: Playground, loc de joaca pentru oameni mari. Vino sa explorezi activitati si jocuri care te relaxeaza si te invata lucruri noi, la un after-job care iti stimuleaza creativitatea si iti tine creierul in forma. Daca vrei sa te joci cu noi si sa cunosti oameni din comunitatea celor care isi respecta timpul liber, te asteptam la lansare, joi 11 martie la Cafeneaua SubCarturesti Verona, ora 19.00.

Mai multe detalii la noi pe site: lifeafterwork.ro/playground.

Life After Work este o organizatie non-guvernamentala care propune alternative de petrecere a timpului liber. Prin evenimente, experiente si spatii de joaca pentru adulti, invitam la explorarea potentialului si creativitatii fiecaruia, pentru un impact pozitiv asupra comunitatii. Credem ca joaca este o sursa de relaxare, invatare si energie. Ne dorim sa traim intr-o societate relaxata, curioasa, deschisa si plina de energie. Astfel, impreuna putem fi schimbarea pe care o vrem in lume.”

Am fost aseara la Playground pilot. Ce e Playground aflati pe 11 martie. Suficient sa spun ca m-am distrat cum nu o mai facusem de mult. Unde am fost? Life After Work. Timpul liber poate fi petrecut intr-un mod foarte placut. Vreti sa stiti mai mult, folositi link-urile de mai jos.

Daca v-a placut, spuneti mai departe pe blog-urile voastre. Aveti aici coduri pentru widget-uri:

1. <a href=http://www.lifeafterwork.ro target=”_blank”><img title=Life After Work src=http://tinyurl.com/yco8l3w border=”3″ width=”125″ height=”125″ /></a>
2. <a href=http://www.lifeafterwork.ro target=”_blank”><img title=Life After Work src=http://tinyurl.com/yb22odg border=”3″ width=”275″ height=”81″ /></a>

Modul in care interactionez cu orasul Bucuresti este mai aproape de viata intr-un arhipelag. Toate locurile care au o semnificatie pentru mine sunt insule. Celelalte spatii ale orasului sunt doar valuri pe care le privesc si le aud atunci cand calatoresc de la o insula la alta.
Exista insula acasa, insula birou, insula muzeu, insula restaurant, insula ceainarie si altele. Zona Lipscani era o insula in Bucuresti. Un loc incarcat de istorie aflat in mare parte intr-o stare de degradare avansata. In ultima vreme am inceput sa diferentiez insule in interiorul Lipscani. Au aparut multe cluburi, baruri si restaurante noi. Insula mea favorita in Lipscani, mai precis pe strada Franceza, este un restaurant turcesc, Divan.

Pentru mine un restaurant turcesc este un loc unde se mananca bine, dar la care nu ai pretentii de atmosfera placuta. Te duci, mananci si pleci. Numai ca poti sa faci asta si la ora doua dimineata  cand nu mai gasesti deschis nici macar un junk-food drive-in. Despre Divan mi se povestise ca este un restaurant cu o sala cu mese si scaune la parter si un semi-etaj cu fotolii. M-am gandit ca pentru o vineri seara as dori sa nu stau intr-un mediu simplu decorat si doar sa mananc. De aceea primul impuls a fost sa rezerv o masa la etaj si sa dau prioritate confortului corpului meu si satisfacerii simtului meu estetic. Nu a fost nevoie.
Divan nu are o simpla sala de mese. Parterul este un restaurant turcesc modern asa cum sunt cele pe care le-am vazut in Istanbul. Decoratiuni de bun gust, fondul muzical este alcatuit numai din muzica turceasca, originala sau adaptari, chelneritele sunt costumate traditional. Pana si sistemul de aer conditionat este decent, chiar daca lipsa de educatie a celor de la mesele vecine ii indeamna sa iti sufle fumul de tigara in nas exact cand vrei sa savurezi mirosul mancarii care tocmai ti-a fost adusa. Semi-etajul este mai mult o cafenea.

Sa iti povestec despre ce am mancat. Mancarea merita toate laudele. Ceva in modul discret in care sunt aranjate mancarurile pe platouri iti spune ca in spate exista un bucatar care isi iubeste meseria.  Vei simti asta in mancarea pe care o face.
Am inceput cu Lahmacun, o lipie acoperita cu rosii, carne tocata, condimente si ceapa mangaiata de focul puternic al unui cuptor. Pentru ca prima oara cand mergi intr-un resturant vrei sa gusti din cat mai multe produse, am ales Kebap mixt Divan, o combinatie din toate celelalte tipuri de carne la gratar. Data viitoare voi alege Adana Kebap pentru ca amestecul de carne de vita, oaie si mirodenii facut de Salih este extraordinar. Doar cand ma gandesc si mi se face pofta. Inghit in sec si ma gandesc ca saptamana viitoare trebuie sa opresc din nou pe la Divan.
Am baut ayran. Iaurtul injumatatit cu apa si menta este cel mai indicat pentru mancarurile picante de la Divan. Ce mi-a placut a fost faptul ca ayran-ul a fost adus intr-un vas de cupru cu un polonic micut pe care il folosesti pentru baut.
Pentru desert am ales Kunefe insotit de o cafea turceasca. Bineinteles ca primul lucru pe care l-am facut cand am ajuns acasa a fost sa caut reteta prajiturii. Acum imi mai trebuie doar un loc unde sa gasesc de vanzare unul din ingredientele principale, kadaif, niste taietei fini.

Cam atat despre noua insula pe care am adaugat-o arhipelagului Bucuresti. Nu o sa gasesti aici fotografii ale restaurantului Divan pentru ca nu vreau sa iti stric surpriza. Mergi acolo, mananca si savureaza timpul pe care il vei petrece intr-un spatiu diferit care exista doar pentru linistea si bucuria ta.

Cand mi-am aruncat ochii pe prima carte din trilogia lui Waldemar, al carei nume este Waldemar,  m-am uitat câş si am trecut mai departe. Normal ca numele lui Liviu Radu a sunat un clopotel.
In momentul cand a a aparut a doua carte din trilogie, Blocul câş, am devenit interesat. M-am amuzat teribil citind cartea, iar Waldemar a devenit un personaj care merita toata atentia. Bineinteles ca am cumparat imediat si prima carte, dupa ce deja o citisem pe un fotoliu intr-o librarie Diverta.

Acum Tritonic a scos si ultima parte din trilogie: O dupa amiaza cu bere si zane. Am vazut-o pe website-ul Tritonic, dar nu merita sa o cumpar online. Nu exista nici un avantaj de pret si in plus, nu are acelasi farmec. Nu am gasit-o la Diverta, asa ca m-am dus la Carturaresti de unde am smuls-o triumfator de pe un raft.
Jumatate de ora mai tarziu, dupa ce am gasit un loc unde sa beau o bere (titlul cartii trebuie onorat) si sa o citesc, am trecut printr-o parte din ea pufnind in ras la fiecare trei pagini. Gasesc din ce in ce mai greu un loc multumitor unde sa pot sa citesc dupa ce am sters Cafepedia de pe lista. Cafepedia a creat un standard de confort pe care il gasesc destul de greu in Bucuresti.

Cam atat pentru ziua de azi despre autori romani. Ma intorc la citit si ii multumesc lui Liviu Radu pentru timpul placut pe care l-am petrecut in alt univers.

Seara de ieri si ziua de astazi au fost sub influenta unor clipe minunate petrecute aseara in compania lui Daniel si Maria Jinga, Vlad Mirita, Valentina Nafornita, Adrian si Catalina Naidin, Smiley, Jinga Symphony Orchestra si Corul Accoustic.
Cu alte cuvinte cei care m-au incantat pe mine si pe toti ceilalti, pe care cei de mai sus ii numesc prieteni, la evenimentul lunii decembrie: concertul Asculta, simte descOpera de Craciun!

Acum ascult Camaron cu un pahar de vin rosu langa mine. A fost o zi linistita in comparatie cu ziua de ieri pe care am pretrecut-o aproape integral pe la asigurari. O masina lovita inseamna multa alergatura.
Daca numele de mai sus nu va spun nimic, ar trebui sa fiti ingrijorati. Este vorba de oameni deosebiti, talentati in prezenta carora a fost o onoare sa te afli  pentru o seara magica.

Un dirijor extraordinar: Daniel Jinga. Un suveran peste domeniul lui, scena, a condus oameni si sunete pentru perioada intregului concert cu o siguranta deosebita. Daca l-as fi intrebat ce face acolo, mi-ar raspuns probabil asa cum a raspuns Grig in Totul e tacere a lui Nae Caranfil: Eu domnesc, Sire!

Vlad Mirita a fost incantator. Ramai uimit de usurinta cu care canta. A fi tenor pentru Vald Mirita este la fel de normal cum este pentru noi a respira. Cuceritor prin simpla prezenta, din momentul in care incepe sa cante iti acapareaza toate simturile si iti impartaseste frumusetea muzicii cu o energie ale carei reverbatii le simti mult timp dupa ce concertul s-a incheiat, iar pasii te poarta prin noapte unui Bucuresti acoperit de zapada.

Sa tii o voce sub control exact la limita pe care o poate suporta un sistem de sunet. La limita care, depasita cu putin, ar fi facut sa explodeze difuzoarele din Sala Radio. Asta a facut soprana Valentina Nafornita.

Mezzosoprana Maria Jinga cu vocea ei profunda ne-a purtat de la atmosfera din Carmen, Chanson Bhoeme, pana la cea a Craciunului prin interpretarea unor colinde romanesti.
Colinde romanesti, asa cum nu le-am mai auzit de pe cand eram mic, au fost cantate de catre Adrian si Catalina Naidin.
O supriza placuta a fost Smiley. Melodia Am bani de dat, cu acompaniamentul unei orchestre de muzica clasica si a unui cor de 40 de persoane, a sunat bine.

Videoclipurile de mai sus sunt de la concertul Asculta simte DescOPERA din mai 2009.