Jun 12, 2010

Lipsa mea de respect fata de cuvantul scris vine dintr-o continua foame de a trai in prezent. Timpul imi este indiferent ca alcatuire a lui dintr-un trecut care exista doar ca aduce amintere si un viitor care exista doar ca formulare plina de speranta a unui viitor prezent subiectiv.
Prezentul este aici, acum si infinit.
Uneori nici eu nu inteleg pe deplin ce am scris mai sus fiind prea ocupat sa traiesc.

Una dintre cele mai mari bucurii pe care mi le aduce viata sunt prietenii de la care am ce invata.
Acum un an as fi privit cu neincredere pe cineva care mi-ar fi spus ca acum voi fi capabil sa creez un website pentru o companie de recrutare si un sistem de administrare a procesului de recrutare folosind software open source. Acest lucru era departe de orice as fi putut fundamenta pe ceea ce spunea trecutul despre mine ca as fi. CF a fost de alta parere si a avut dreptate.
Cu cateva zile in urma, stand la un pahar de vorba cu PB, pe langa experienta cu adevarat deosebita de a utiliza un iPad, mi-a spus cu draga inima povestea unui om, Alexandru Dragomir, si a cartilor lui. Din momentul in care a inceput sa vorbeasca mi-am simtit mintea rupta in doua. O parte dorea sa il asculte in continuare si sa se bucure de prezenta un prieten intalnit rar, iar cealalta dorea doar sa ajunga la prima librarie Humanitas ca sa cumpere niste carti.

Acum stau cu Caietele Timpului ale lui Alexandru Dragomir langa tastatura pentru ca mi s-a lipit de degete. PB m-a sfatuit sa incep cu Seminte, insa cuvantul timp are prioritate.
Dupa mult timp traiesc un sentiment pe care am crezut ca l-am pierdut in actul de a citi o carte: umilinta. Departe de minimaliza importanta acelor nimicuri minunate care ne ucid timpul zilnic, a gasi in iubirea de intelepciune a unui om ca Alexandru Dragomir hrana pentru sufletul meu este de nepretuit.

May 27, 2010

Nu exista notiune mai intangibila si atotcuprinzatoare in acelasi timp ca fericirea. Daca intrebi de indeajuns de multe ori pe cineva ce isi doreste sa obtina in aceasta viata, vei primi in final un singur raspuns: fericire.

Nu stiu cum definesti tu fericirea, dar eu obisnuiesc sa o delimitez in functie de finalitate.

Prima si cea mai putin importanta forma de fericire este satisfacerea necesitatii de recunoastere sociala. Cei trei termeni din care deriva toate nuantele acestei forme de fericire sunt: bani, putere, sex. Poate le dai importanta sau nu. Pentru mine sunt esentiale intr-o anumita masura.
Banii nu sunt un scop in sine, dar sunt o necesitate pentru a obtine acces la acele lucruri ce imi sunt minim necesare.
Puterea am definit-o initial ca acea capacitate de a dispune de resurse (oameni, materiale, unelte) pentru a imi atinge un obiectiv. Daca exercitarea puterii ducea la indeplinirea obiectivelor companiei pentru care lucram in acel moment, cu atat mai bine. Aceasta forma de putere vizibila este insa costisitoare. Sacrificiile pot depasi usor ca valoare rezultatul obtinut. Acum puterea mea consta in experienta. Sunt puternic prin ceea ce stiu si prin modul in care folosesc aceste cunostinte pentru a crea ceva nou si pentru a stabili echilibru.
Sexul este o forma de fericire. Sa sustii contrariul inseamna sa fii ipocrit sau impotent.

A doua forma de fericire este reprezentata de toate actiunile si interactiunile care dau un sens vietii mele.
Elementul comun al tuturor descrierilor despre fericire este ca o definesc drept un moment static in timp. Poti sa iti petreci majoritatea vietii mergand catre acel moment de fericire. Acesta poate fi sensul vietii tale. Nu momentul de fericire, ci cautarea fericirii.
La fel de bine poti sa traiesti fericirea din fiecare secunda. Din nou vorbesc de partea plina a paharului. Am incetat sa caut fericirea undeva pe la 20 de ani. Atunci mintea sufocata de dorinta mea obsedanta de a gasi fericirea a cedat. M-am trezit prima oara gol. Momentul in care am simtit ca sunt doar o constiinta, ca nu am corp, ca tot ce era materie in jurul meu este doar o iluzie. A fost secunda mea de iluminare. Am realizat ca este ineficient sa caut fericirea. Timpul meu este mult mai bine petrecut prin a trai. Sensul vietii mele exista odata cu mine.

Acum o sa te las sa gasesti intelesul pe care il are pentru tine ce am scris. Ma duc sa ma asez in hamacul meu. Voi dormi fericit in acest moment AICI, ACUM, INFINIT.

Apr 13, 2010

Primul lucru la care m-am gandit a fost: ce idee usor de vandut!

Folosirea unei abordari familiare celor care lucreaza in companii (sunt foarte putini cei care nu au primit macar un telefon de la o firma de recrutare) pentru a rezolva o problema adevarata pe care au o au acestia : faptul ca nu au cand sa intalneasca pe CINEVA alaturi de care sa se trezeasca dimineata. Sa folosesti un proces similar cu cel al recrutarii si selectiei pentru un job din cadrul unei companii pentru a iti gasi un partener de viata.
E simplu sa gasesti pe cineva, dar e foarte greu sa gasesti pe CINEVA. Pentru un profesionist din mediul de business care petrece intre 10 si 12 ore la birou in fiecare zi, ca sa nu mai spun de majoritatea avocatilor care iau pranzul undeva la ora 9 seara, a iti gasi jumatatea poate fi o problema.

Astfel incat agentia de matchmaking UmbrellaforTwo a venit cu un concept nou pentru mediul business din Romania. UmbrellaforTwo a preluat principiile de head-hunting din recrutare si le-a transpus in aria sentimentala. Agentia este pregatita sa caute proactiv persoane in afara bazei de date, sa selecteze potentiali parteneri in functie de cerintele clientilor sai si sa prezinte o lista scurta din care acestia pot alege persoanele pe care doresc sa le intalneasca.

Mie imi suna familiar, dar in acelasi timp foarte logic. Acelasi mesaj pe care il folosesti pentru a diferentia o companie de head-hunting de alta companie de recrutare generala, poate fi folosit pentru a diferentia o agentie de matchmaking de nisa de o alta agentie de matchmaking normala.
„Daca intr-o zi o sa primesti un telefon din partea unui consultant UmbrellaforTwo care te invita la o discutie spunandu-ti ca s-ar putea sa cunoasca persoana potrivita pentru tine, chiar daca initial te face sa zambesti, ulterior s-ar putea dovedi o propunere interesanta.”

Acest concept va avea success si isi va face loc in discutiile de la diferite intalniri de networking profesionale. Este cel mai propice mediu pentru a vinde aceasta idee. Oameni posibil singuri sau implicati intr-o relatie despre care stiu deja ca va fi de scurta durata si care sunt deschisi spre o conversatie de orice gen. Mesajul companiei va deveni ceva la care te vei astepta: „Daca iti doresti sa cunosti consultantii UmbrellaforTwo, poti sa-i contactezi direct sau este posibil sa-i intalnesti la urmatorul eveniment de networking la care participi.”

Imi place!

In 2003, in Argentina, pe cand ma uitam dupa femei frumoase in aeroportul din Buenos Aires, mi s-au oprit ochii pe un lucru si mai frumos: Vivir para contarla, cartea lui Gabriel Garcia Marquez.
Am cumparat-o convins ca o voi citi imediat ce imi voi imbunatati cunostintele de limba spaniola. Se dovedeste acum contrariul. O voi folosi pentru a invata doua lucruri: limba spaniola si arta de a povesti in scris.
Ani de zile am citit doar fragmente din Vivir para contarla, oprindu-ma furios din citit pentru ca trebuia sa ma uit in dictionar. Apoi am luat anul acesta editia in romana a cartii lui Marquez: A trai pentru a-ti povesti viata. Am citit-o cu mare placere si acum o sa imi fac curaj, cu carte proaspata in memorie, sa citesc originalul.

Cand ma gandesc la jurnale, pe locul doi si trei sunt Jurnal al lui Mircea Eliade si Jurnalul Fericirii al lui Nicoale Steinhardt. Pe locul intai se va afla intotdeauna Jurnal al lui Lev Tolstoi.
Vivir para contarla nu va intra in nici un fel de clasificare. Toata cartea este o furtuna de emotii. Devine irelevant cat este adevar si cat fictiune. Pana si numele orasului Bogota din adresa editurii de pe prima pagina este de ajuns pentru a imi aduce in memorie pagini intregi din carte.

La vida no es la que uno vivio, sino la que uno recuerdo y como la recuerda para contarla.

Viata nu este cea pe care ai trait-o, ci aceea pe care ti-o amintesti si cum ti-o amintesti spre a o povesti.

Gabriel Marcia Marquez

Esti frustrat pentru ca managerul tau direct este un idiot care nu are nivelul tau de cunostinte si experienta si, mai ales, nu stie nimic despre ce inseamna responsabilitatea de a avea subordonati? Asta dovedeste doar ca esti un prost.
(Prostia inseamna sa nu accepti evidenta. Sa vezi tot timpul ca paharul este pe jumatate gol.)

Nu este nimic rau in faptul ca managerul caruia ii raportezi si-a atins nivelul de incompetenta. El este acolo deoarece nu este o amenintare pentru superiorul lui. Nu este interesant in evolutia ta profesionala  El doreste sa pastreze situatia actuala. Stie ca daca va incerca sa schimbe ceva, cineva mai sus il va considera un pericol. Astfel incat, dupa ce te lauda intre patru ochi, isi insuseste rezultatele muncii tale si iti face o evaluare a perfomantei anuale care va spune de tine ca esti sub medie, dar ai potential.
(Evaluarea perfomantei anuale este in sine o mare idiotenie. Cand afirmi sus si tare ca oamenii sunt cea mai importanta resursa, dar te intereseaza sa le dai un feedback doar o data pe an, esti un ipocrit cu un viitor stralucit de administrator al sclavilor de pe o plantatie.)

SAU … poti sa aduci aminte in fiecare zi ca:

1. Orice evaluare a performantei sau feedback din care nu inveti ceva bun despre tine insuti sunt inutile si nu trebuie sa te afecteze psihic.
2. Pasiunea si pofta ta de viata sunt realitatea ta.
3. Munca ta este mai mult decat o compensatie financiara atunci cand un coleg iti spune multumesc pentru ajutorul dat si cand termini ziua convins ca stii mai mult decat stiai dimineata.
4. Convingerea ta ca vei reusi in tot ceea ce iti propui sa faci este ceea ce te diferentiaza de un idiot.
5. Sa fii parte din turma este o strategie buna pe termen scurt. Sa fii exceptional si diferit inseamna sa fii viu.

De obicei citesc cartile si decid daca imi plac fara sa acord vreo importanta autorului. Asta poate pentru ca o carte devine o entitate de sine statatoare atunci cand iese de sub tipar. De data aceasta am cunoscut autorul, Costi Gurgu, si abia apoi am decis sa cumpar cartea, Retetarium. Am trecut pe langa ea in librarii, dar coperta nu m-a atras prin nimic. O greseala pe care am corectat-o de curand.

Cartea intra in categoria literatura fantastica, SF la modul general. Este o carte foarte bine scrisa cu o poveste originala. Chiar daca sunt adevarate, cele doua propozitii de mai inainte sunt plictisitoare. De ajuns ca sa te determine sa nu o cumperi vreodata.

Experienta mea cu Retetarium este insa despre unul din cele mai importante lucruri din viata mea: mancare. Este o carte despre mancare care m-a silit sa infrunt din nou toate sentimentele bune sau rele pe care le am eu despre gatit.

Ritualurile gatitului si cel al procesului de a manca sunt pentru mine vitale. Unii isi doresc o masina sport. Eu imi doresc o bucatarie. Singurul spatiu asupra caruia vreau sa domnesc este o bucatarie.
Bucataria mea este un loc in care nimic nu este atins de altcineva decat de mine. Musafirul atinge cu fundul un scaun la masa, tacamurile si vesela in care ii pun mancarea si atat. El nu are absolut nici un drept. Trebuie sa accepte intr-o umilinta absoluta experienta de a gati si a manca la care il fac partas. O simpla cerere de sare sau piper ii aduce excomunicarea imediata.
Singurul adevar universal in bucataria mea este mancarea facuta in acel moment. Gustul este cel decis de mine. Acceptarea neconditionata a ceea ce se mananca ca experienta unica imi este impusa inclusiv mie, creatorul.

Cartea lui Costi Gurgu m-a ajutat sa accept ceea ce am incercat intotdeauna sa minimalizez: sunt inainte de orice un bucatar.