De obicei citesc cartile si decid daca imi plac fara sa acord vreo importanta autorului. Asta poate pentru ca o carte devine o entitate de sine statatoare atunci cand iese de sub tipar. De data aceasta am cunoscut autorul, Costi Gurgu, si abia apoi am decis sa cumpar cartea, Retetarium. Am trecut pe langa ea in librarii, dar coperta nu m-a atras prin nimic. O greseala pe care am corectat-o de curand.

Cartea intra in categoria literatura fantastica, SF la modul general. Este o carte foarte bine scrisa cu o poveste originala. Chiar daca sunt adevarate, cele doua propozitii de mai inainte sunt plictisitoare. De ajuns ca sa te determine sa nu o cumperi vreodata.

Experienta mea cu Retetarium este insa despre unul din cele mai importante lucruri din viata mea: mancare. Este o carte despre mancare care m-a silit sa infrunt din nou toate sentimentele bune sau rele pe care le am eu despre gatit.

Ritualurile gatitului si cel al procesului de a manca sunt pentru mine vitale. Unii isi doresc o masina sport. Eu imi doresc o bucatarie. Singurul spatiu asupra caruia vreau sa domnesc este o bucatarie.
Bucataria mea este un loc in care nimic nu este atins de altcineva decat de mine. Musafirul atinge cu fundul un scaun la masa, tacamurile si vesela in care ii pun mancarea si atat. El nu are absolut nici un drept. Trebuie sa accepte intr-o umilinta absoluta experienta de a gati si a manca la care il fac partas. O simpla cerere de sare sau piper ii aduce excomunicarea imediata.
Singurul adevar universal in bucataria mea este mancarea facuta in acel moment. Gustul este cel decis de mine. Acceptarea neconditionata a ceea ce se mananca ca experienta unica imi este impusa inclusiv mie, creatorul.

Cartea lui Costi Gurgu m-a ajutat sa accept ceea ce am incercat intotdeauna sa minimalizez: sunt inainte de orice un bucatar.

Admir oamenii care reusesc sa faca in viata ceea ce le place, mai ales cand reusesc sa faca si bani din asta.
Partea grea este sa iti dai seama ce iti place. Este mai mult decat a exprima o preferinta. Constituie acel echilibru intre ce iti place sa faci si ce poti sa faci.
A face ce iti place inseamna a descoperi la ce te pricepi.

Eu ma pricep la multe si invat si mai multe in fiecare zi. Mi-a luat insa ani sa descopar ce imi place cu adevarat sa fac.

In continuare nu este vorba despre mine, ci despre Dan Milu. Inceputul lui in a unifica ceea ce ii place cu ceea ce se pricepe se faca poate fi definit prin cuvantul fotograf. Asa a inceput pentru el distantarea de arhitectura si aproprierea de capturarea esentei unui om intr-o fotografie.
Toti suntem fotografi imediat ce punem mana pe un aparat de fotografiat. Putini sunt insa cei care au intr-adevar talent si taria de caracter in a isi urmari visul.
Dan Milu a reusit sa fie un fotograf de business si de arta.

Pasul urmator inseamna pentru el utilizarea talentului si experientei in a crea imaginea oamenilor de afaceri sau a companiilor. Business Image Developer este ceea ce stie sa faca si ceea ce ii place sa faca. Website-ul lui este o oglinda a modului in care a reusit sa captureze si sa transmita mai departe imaginea unora din cei mai de succes oameni de afaceri din Romania.

Cu ocazia faptului ca am facut un proiect mic, respectiv Stefan Apartament, am aflat si eu ce proiecte mari in comparatie cu acesta au alti prieteni de ai mei.

Cazare La Noi este un proiect foarte mare, o baza de date a hotelurilor, vilelor, pensiunilor si apartamentelor pentru cazare in regim hotelier, cu zeci de mii de vizitatori. Profilul a fost foarte usor de creat si completat. Explicatiile sunt inteligibile pentru oricine. S-a indexat rapid. Imi place. Speram intr-o colaborare profitabila.

In fiecare zi descopar noi si noi proiecte online. Raman uimit de cat de multe sunt si de cata munca si creativitate sunt investite in fiecare.

Cazare: Cazare Bacau Hoteluri Bacau

Vorbeam cu un prieten care ma intreba de ce nu imi fac un website pentru recrutare gen ejobs. I-am spus ca este o idee buna atat timp cat te concentrezi pe un singur segment de potentiali candidati. I-am mai spus si ca nu o sa o fac pentru ca nu vedeam in acel moment o nisa. Au vazut-o altii mai repede: Tjobs.

Este primul serviciu de recrutare care foloseste marketing affiliat in Romania. Cand am primit mesajul de la 2parale.ro despre lansarea campaniei, am fost foarte entuziasmat. Este un lucru bun.

Majoritatea ofertelor sunt pentru munca necalificata sau pentru cei cu o calificare profesionala. Dar, este vorba de 5193 de oferte de munca si de 77895 de pozitii posibile. Locurile de munca sunt in Afganistan, Africa de Sud, Algeria, Angola, Arabia Saudita, Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Canada, Cehia, China, Cipru, Congo, Danemarca, Dubai, Elvetia, Emiratele Arabe Unite, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Hong Kong, India, Insulele caraibe, Insulele Maldive, Irlanda, Islanda, Israel, Italia, Japonia, Kazakhstan, Kuwait, Letonia, Libia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Nigeria, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Qatar, Romania, Rusia, SUA, Slovacia, Spania, Suedia, Turcia, Ungaria.

Te intrebi de ce am facut efortul de a scrie aceasta lista de tari? Pentru ca, in afara de ofertele de munca pentru studenti care sunt platite cu 600 euro, celelalte locuri de munca au salarii de peste 800 de euro.

Atat timp cat oameni care au terminat o facultate si muncesc in companii mari au acelasi salariu in Romania, asta ar trebui sa iti dea de gandit.

Aproape toate tarile de pe lista de mai sus sunt  la acelasi nivel de dezvoltare cu Romania sau de multe ori sub acest nivel. Noi suntem platiti mult mai prost. Eu vad asta ca o incalcare a unui drept constitutional: dreptul la munca. Nu ma intereseaza cine este vinovat de acest lucru. A arata cu degetul nu rezolva nimic. Ma intereseaza solutiile. Tjobs ar putea fi una dintre aceste solutii.

Este dragoste la prima auditie. Deja o ascult a 8-a oara. Albumul lui Bitza, Goana dupa fericire, apare pe 4 februarie 2010.

Sunt unul din cei care si-a facut cu mult timp in urma o lista lucrurilor pe care doreste sa le faca intr-o viata. Este o lista vie prin faptul ca se modifica in fiecare an. Exista insa cateva actiuni importante care au fost pe lista de la inceput: sa vizitez Machu Picchu, sa ajung la Polul Nord, sa construiesc o casa, sa scriu o carte si altele. Unele au devenit realitate, altele inca nu.
In ultimii doi ani, un anumit punct de pe lista s-a nascut si a crescut in mintea mea: o carte. Intr-o zi a inceput sa tipe ca vrea afara si mainile mele au mangaiat tastatura fara sa mai intrebe mintea ce doreste. Dupa primele pagini, deformatia profesionala de project manager si-a spus cuvantul si m-am trezit facand mindmaps cu capitole si personaje, definind personalitati. Toate facute cu frica celui care stie ca e destul de greu sa scrii un post pe blog care sa aiba o oarecare logica, darmite sa iti iei in calcul crearea a sute de pagini.

Au aparut multi scriitori tineri. Poate nu atat de multi pe cat ar trebui, dar sunt cativa care si-au creat deja o identitate distincta si care cresc de la o carte la alta. Dintre cei care imi plac cu adevarat o sa ii pomenesc doar pe Zully Mustafa si Andrei Ruse.
Soni a lui Andrei Ruse am citit-o pe nerasuflate stand in picioare in fata unui stand cu carti de la Selgros in Bacau, cu o zi inainte de Craciun. Anul acesta urmeaza sa ii fie publicata o alta carte: MDMA16.
Zuleiha (Zully) Mustafa este o femeie incantatoare. De la Strugurii s-au copt in lipsa ei, Nopti Orientale 1 si 2 pana la blog … mai bine cititi singuri. Acum lucreaza la o noua carte, Cafe con Leche.

Stiu ca nu imi doresc sa ma definesc pe mine insumi drept scriitor. Doresc doar sa scot din mine anumite lucruri din trecut care au devenit balast si apoi sa merg inainte. Pana acum sunt multumit nu atat de ce scriu, dar de efectul benefic pe care il are acest proces asupra sufletului meu.
Bineinteles ca prietenii mei au devenit critici fara voie. Citirea fragmentelor trimise lor a starnit reactii. Nu toate sunt bune, dar sunt reactii si multe sunt constructive. Acum lucrez sa creez un schelet complet pe care sa il dau spre „macelarire” celor care au rabdarea de a citi.
Dincolo de indoielile inerente procesului de creatie, acum pot spune cu certitudine ca va exista o carte. Cand o voi termina, voi ramane cu o experienta extraordinara si fara o gramada de bagaje inutile pe care le voi fi aruncat peste bord.