Alegerile s-au desfasurat asa cum ne-am asteptat cu totii. Traian Basescu si Mircea Geoana merg in turul 2.

Singurul aspect care este clar: NU traim intr-o democratie. Intr-o democratie CETATEANUL VOTEAZA.
In Romania alaturi de cetateni au votat, de mai multe ori fiecare, cei care nu merita sa fie numiti romani pentru ca sunt doar niste maimute . Maimute care si-au pierdut inclusiv dreptul de a fi calificati drept fiinte umane. Le lipseste ceva definitoriu pentru a fi o fiinta umana: inteligenta.

Ce imi repugna cel mai mult este atitudinea celor 3: Crin Antonescu, Mircea Geoana si Traian Basescu, precum si a multor analisti politici sau politruci. Toti sunt convinsi ca voturile noastre, ale cetatenilor Romaniei, pot fi negociate si transferate.

In caz ca nu ati aflat inca, EU, CETATEANUL, EU VOTEZ! Crin Antonescu nu dispune de votul meu si de al nici unuia dintre cei care au votat cu el in primul tur.

Cu mine, CETATEAN in ROMANIA, trebuie sa negociati votul din turul 2!

Un lucru pot sa va promit: la urmatoarele alegeri, cand imi veti cere votul, va voi raspunde ca  NU AM TIMP.
Voi fi ocupat cu a imi cladi o viata si un viitor, cu a imi castiga dreptul de vot ca cetatean al altei tari. Romania mea si Romania voastra nu mai impart acelasi spatiu geografic.

H1N1 (Influenza A) status around the world with October 2009 data.

Cases | deaths:

Latest reports for the world:
Date | reported cases | reported deaths:
Saturday, October 17, 2009 | 471254 | 4906
Saturday, October 10, 2009 | 458743 | 4754
Monday, October 5, 2009 | 458743 | 4754
Sunday, October 4, 2009 | 457303 | 4699
Saturday, October 3, 2009 | 358319 | 4480

Source: Wolfram Alpha

Urasc anii traiti in perioada comunismului. Urasc fiecare secunda traita pana la 31 decembrie 1989. Urasc atat de mult fiecare secunda din viata mea traita pana la acel moment incat imi lasa un gust amar in gura si o senzatie ca as vrea sa fug din propriul corp de fiecare data cand imi aduc aminte.

Nici unul din momentele frumoase traite pana atunci nu are destul greutate pentru a imi diminua acest grup amar. Asta pentru ca am acum un sistem de referinta care imi permite sa definesc ce ar fi trebuit sa fac in acei ani.
Pana la 16 ani ar fi trebuit sa invat ca exista si altceva in afara de slujba sigura dupa ce termini facultatea, de calitatea de pioner, utecist sau membru de partid care sa ma aduca in randul oamenilor, de jumatate de paine pe zi, coada la lapte si cartile copiate la xerox si citite pe genunchi la lumina lunii iar apoi date mai departe ca un obiect care iti ardea mainile si iti putea trimite corpul in puscarie, chiar daca mintea nu ti-o putea incatusa nimeni.

Urasc cu fiecare celula din mine acei ani nu doar pentru starea de neputinta si sufocare pe care o simteam atunci, cat pentru faptul ca acum stiu ce am pierdut. Imi aduc aminte ca citeam Nebunul din Brent si nu ma interesa razboiul, ci ma intorceam mereu la primele pagini, la partea in care descria Bursa si modul in care se vindeau si cumparau actiuni. Atunci nu intelegeam ce insemnau toate acelea dar stiam ca vreau acolo, ca vreau si eu sa fac acele lucruri.
Era cunoastere si imi era interzisa.

Intr-un mod subiectiv am judecat filmul 4,3,2 al lui Mungiu si nu vad cum as fi putut sa o fac altfel. Am urat acel film si as fi dorit sa ard rola originala ca sa nu il mai vada nimeni. Normal ca am judecat cu asprime faptul ca i s-au acordat premii.

M-am dus cu inima indoita la Amintiri din Epoca de Aur. Am vazut ambele parti si am ras, mi s-au parut amuzante. Asta a durat pana am iesit din sala. Apoi le-am urat din nou pentru ca acele intamplari reprezentau pentru amintiri din copilarie.
Pentru altii vor fi amuzante, insa eu ma uit inapoi cu ura si cu dorinta de a imi exercita libertatea de a alege castigata pentru fiecare secunda din viitorul meu ce devine prezenta odata ce o traiesc.

Sclavi am fost atunci sufocati in idiotenia noastra si in constrangerile unui sistem totalitar care ne-a ingenunchiat spiritul si ne-a invatat parintii sa fie extraordinar de protectivi pentru a ucide orice samanta de antreprenor si de dorinta de a ne asuma riscuri.
Sclavi suntem si acum intr-un imperiu mediatic care respecta aceleasi principii ca cele ale unui alt imperiu disparut cu mii de ani in urma: paine si circ. Suntem indobitociti de media si de dorinta idioata de a consuma mai mult si mai mult. Dar macar acum putem alege. Toata suferinta de acum este vina propriilor noastre alegeri. Nu mai exista nici un dictator, partid unic sau securitate pe care sa dai vina. Suntem noi si propriile noastre greseli.

Romania este ceva ce porti in suflet. Nu mai este o palma de pamant imbibata cu sangele stramosilor, ci tremura sub rotile masinilor scumpe cumparate cu banii furati din buzunarul tau si vibreaza la sunetul puternic al manelelor care iti „incanta” urechile in fiecare sambata cand ai dori sa auzi pasari dimineata.

Atunci cand ai facut pace cu ceea ce este in sufletul tau, iti dai seama ca esti liber. Liber sa pleci in alta parte.

Am vazut aseara videoclipul „Noi vrem respect” – Parazitii.

In primul moment m-am gandit la campania  „Noi vrem respect”. Ideea din spatele campaniei ar putea fi draguta daca mesajul nu ar fi lipsit de consistenta.
Verbul a vrea trebuie folosit in legatura cu notiuni pentru care muncesti, inveti, lupti: bani, fericire, libertate. Respectul este doar o recunoastere de catre ceilalti a faptului ca ai obtinut ce ai vrut.

„Noi vrem respect” – Parazitii este un videoclip care nu ar trebui sa existe. Facand abstractie de titlu, am ascultat versurile, am stat furios cateva minute, apoi le-am ascultat din nou.
Este vina mea si a fiecaruia dintre noi. Toti suntem vinovati pentru ca acest videoclip exista.

Au trecut mai mult de 10 ani de cand, in mod constient, incerc sa fac ceea ce trebuie: invat, muncesc, imi decid actiunile luand in consideratie si pe cei din jurul meu si toate celelalte lucruri bune si de bun simt care ar trebui sa defineasca ceea ce inseamna sa fii om.
Nu sunt o exceptie. Imi place sa cred ca majoritatea oamenilor sunt ca mine.
Nu imi place insa faptul ca trebuie sa iau in considerare ca m-as putea afla in tabara invinsilor in razboiul pentru Romania.

Un mesaj mult mai consistent si logic puteti gasi aici: Revolutia Responsabila.

Sunt racit. Ma doare gatul si asta ma face morocanos si mai carcotas decat de obicei.

Ma uitam azi dimineata la reluarea emisiunii de aseara a lui Mircea Badea. Sunt curios daca masoara ce audienta au reluarile.

Nu imi place Mircea Badea, poate pentru ca mi se pare ca face prea putin fata de potentialul pe care il are. Imi place in schimb Mircea Badea pentru ca se adreseaza unui anumit nivel de nevoi ale romanilor. Si nu ma refer la nevoia de a lua in ras ce se intampla in aceasta tara, ci de a protesta. Si-a asumat un rol si o pozitie si actioneaza in consecinta.

Il citesc pe Andrei Plesu spunandu-si parerea despre Mircea Badea si ma intreb: ce cauta asta aici? Ei doi nu ar trebui sa se intersecteze. Pentru mine Andrei Plesu nu este important ca cetatean. El este un intelectual care exista prin ceea ce scrie, atat timp cat scrie utilizandu-si talentul. In raport cu Mircea Badea se comporta ca un functionar de stat, nemultumit de cat castiga si convins, in acelasi timp, ca face ceva util pentru tara, care ii reproseaza unui om de afaceri ca are profit.

Mircea Badea are o afacere. O afacere construita in jurul numelui sau care aduce profit (sunt sigur ca a facut un contract bun cu cei de la Toyota pentru  reclama de pe blog). Mircea Badea este un cetatean care face ce stie sa faca: comenteaza si incearca sa atraga atentia romanilor asupra faptului ca sunt furati pe fata, umiliti in fiecare zi si ca aceste lucruri vor continua atat timp cat nu facem nimic sa le schimbam. A afirma despre cineva ca este prost denota o intentie buna. De ce? Pentru ca atunci cand cineva te face prost, bunul simt spune sa te gandesti daca nu cumva are dreptate.

Un alt personaj care apare des in comentariile lui Mircea Badea ne judeca pentru ca nu consideram Romania a fi raiul pe pamant si ca ar trebui sa fim romani fericiti doar pentru ca facem umbra acestui pamant binecuvantat. In functie de contul din banca si cat de usor s-au adunat banii in el, orice loc din lumea asta este un paradis. Problema este ca, in Romania ,  asta s-a facut pentru putini romani fericiti si cu banii celor multi.
Celor multi le vorbeste Mircea Badea, iar libertatea cuvantului este tot ce le-a mai ramas din libertatile garantate in Constitutie.

O parte din calatoria mea de 4 ore de astazi am petrecut-o citind Catavencu si Good Food.

Catavencu are un supliment “Fabricat in Romania” care prezinta produse romanesti (alimente, bauturi, etc.). Rasfoind suplimentul am descoperit produse care imi plac. Nu doar pentru ca imi plac reclamele sau pentru ca sunt romanesti, ci pentru ca imi plac.
Imi place ciocolata elvetiana sau belgiana, dar voi prefera o Ciocolata Rom. La fel ma gasesc cumparand cate 10 prajituri Magura  si le mananc cu gandul la urmatoarele 10.
Un capitol special il ocupa produsele Albalact. Conceptul Zuzu ramane unul din favoritele mele, ca si untul lor pentru ca i-au pastrat amabalajul original. Zuzu m-a facut sa cumpar actiuni pe Bursa la Albalact. Urmaresc activitatea companiei, dar inca nu m-am lamurit exact ce se intampla si ce planuri au pentru viitor.
Exista insa si produse din categoria “Fabricat in Romania” care starnesc emotii pozitive tocmai pentru ca sunt fabricate in Romania. Imi aduc aminte cand, in urma cu 4 ani, am vazut primul Logan in parcarea Universitatii din Lausanne.

Catavencu ramane o publicatie interesanta, dar cel mai mult ma intriga rubrica Jurnalul lui Tetelu. Imi da impresia ca cel care o scrie isi cupleaza o portiune a creierului la care noi nu avem acces. Unele parti sunt amuzante, altele brutal de dure, dar toate urmeaza o logica inteligibila si straina in acelasi timp.

Good Food m-a facut, ca intotdeauna, sa ma intorc la visul meu de a deschide un bistro unde sa gatesc ce vreau. Cred ca o cantitate uriasa de inghetata de vanilie va fi urmatoarea pe lista.