Ma uimeste energia cu care un copil intreaba tot timpul: de ce? Face parte din procesul de educatie si este minunat.

Paradoxal, pe masura ce educatia ta devine din ce in ce mai complexa, uiti sa mai intrebi: de ce?
Uiti pentru ca imediat ce incepi sa compari bagajul tau de cunostinte cu al celorlalti ai tendinta sa te complaci in a identifica doar pe cei mai prosti ca tine. E mai simplu si nevoia ta de recunoastere sociala e satisfacuta.
Iti atingi nivelul de incompetenta si esti fericit. Nu este absolut nimic rau in asta. Doar ca nu este de ajuns.

Nu ar trebuie sa fie de ajuns pentru tine, dar, cu siguranta, mie mi-a ajuns timpul pe care l-am pierdut cu tine.
Criteriul de selectie pe care il folosesc pentru a delimita si limita interactiunile pe care le am cu ceilalti oameni este  strict legat de judecata mea de valoare privitor la ce am de invatat.
Rar identific un om de la care sa nu am ce invata.
Des identific insa oameni care au uitat sa mai intrebe: de ce?
Educatia ar trebui sa fie un proces continuu care sa dureze toata viata. Imi doresc ca ultimele cuvinte pe care le voi rosti sa fie: de ce?