Astazi am decis sa suspend publicarea de articole pe blog. Urmatoarea perioada de timp va fi dedicata finalizarii primei carti care va vedea lumina tiparului: Locul potrivit.

Pana atunci …

Daca nu ai ceva bun de spus, taci. Inainte de a incepe sa vorbesti, taci.

Taci si asculta ce spune celalalt. Vei avea sansa de a afla ceva nou. Atunci cand vorbesti tu, spui doar lucruri pe care le stii deja.

Suntem scriitori intr-o epoca in care eticheta cea mai potrivita pentru noi este Generatia WordPress.
Cel mai usor mod de a defini ceva este prin a incepe sa identifici ce nu este. Pentru noi functioneaza contrariul. Suntem orice ne dorim. Suntem bloggeri (avem si scriem un blog), suntem scriitori (scriem carti, articole si catigam bani din asta) si suntem mai mult decat toate acestea.

Pentru ca trebuie sa existe o diferenta intre noi si ceilalti, o facem prin modul in care ne petrecem timpul. Principala noastra ocupatie este sa ne traim viata.
Avem toate calitatile pe care le doresti pentru copilul tau si toate defectele care ne fac unici, minunati si sexy pentru cei alaturi de care respiram acelasi aer. Traim toate sentimentele pe care le suporta mintea noastra cu acea curiozitate bolnava pe care o are un copil la prima disectie a unei broaste la scoala. Ne este indiferent daca este bun sau rau atat timp cat ne simtim vii.
Pentru noi Dumnezeu nu a murit. Nici macar nu a fost inventat inca. Pe altarul in fata caruia ne rugam noi sta rastignita doar propria noastra foame de cunoastere.
Repetam o parte din greselile celor care au fost in aceeasi pozitie fata de societate in deceniile trecute. Ne punem limite acolo unde ar trebui sa vedem doar linia orizontului. Acceptam o dependenta in continua crestere de o societate care ne priveste ca pe niste sclavi nu foarte profitabili. Ne luptam cu o constiinta colectiva care ne marginalizeaza doar pentru simplul motiv ca poate sa o faca.
Ne asumam responsabilitatea de a contribui la un viitor intr-un prezent in care suntem ignorati atat timp cat nu constituim o sursa de profit.

Am mostenit axioma creatiei adevarate ce vine doar din suferinta. Poate ar trebui sa facem ceva diferit. Capacitatea de a crea ar trebui sa infloreasca si intr-un mediu in care sa ne fie bine. Sa avem confort. Sa nu avem grija zilei de maine.
Suntem de multe ori in situatia in care nu mai avem nimic de pierdut.  In orice moment putem sa acceptam aceasta stare ca un adevar absolut. In acel orice moment vom deveni ceea ce trebuie sa fim: Generatia WordPress.

Caldura mare, mon cher. Este atat de cald incat pana si notiunea caldura se topeste.

Nu stiu cine m-a pus sa ma uit pe net dupa inghetata. In Romania preferata mea este Magnum. Inghetata este buna, iar reclamele sunt facute bine. Pozitionarea este sensibil diferita si asta m-a indemnat sa o incerc prima oara. Si uite asa am ajuns pe site-ul lor din Romania http://www.iubesteinghetata.ro.
Pe site nu apare inca Magnum Gold, insa au cei de la Algida restul de tipuri de inghetata Magnum. M-am uitat si pe celelalte site-uri Algida din lume si acolo apare Magnum Gold. Asta inseamna ca in curand o sa apara si la noi.

Acum ma duc prin oras sa vad unde gasesc la ora asta inghetata si visez ca, pana cand o sa fug un sfarsit de saptamana la mare, voi gasi inghetata pe care o vreau eu in magazine.

In fiecare secunda din viata noastra depunem un efort, constient sau nu, de a ne individualiza in multime. Necesitatea de recunoastere sociala pe care o avem are drept consecinta diferentierea noastra de toti ceilalti.
In timp, vei deveni mult mai complex decat numele tau, imaginea ta intr-o fotografie, studiile pe care le-ai facut sau profesia pe care o ai. Un logo poate fi un raspuns. Daca o companie poate fi identificata printr-o imagine, eu, ca fiinta umana, pot face acelasi lucru. Bineinteles ca o companie va fi intotdeauna ceva lipsit de complexitate fata de frumusetea interioara a unui om, dar asta nu scade valoarea unei imagini simbolice.

Un logo este unul din acele lucruri pe care trebuie sa le faca un specialist si care costa. Pana acum experienta mea in procesul de creare a unor logo-uri pentru companii a fost la modul urmator: Discuti cu specialist in branding care vine cu o idee despre un logo foarte frumoasa si logica. Apoi ai un factor decizional in companie (sef) care spune”da, dragut, dar eu vreau logo sa fie exact asa”. Rezultatul este intotdeauna execrabil, mai ales cand un om nu intelege ca atunci cand ti se strica centrala termica chemi un instalator si nu ii spui tu cum sa tine surubelnita, iar atunci cand vrei sa creezi un logo chemi un specialist in asa ceva si ai incredere in ce iti face el.

Asa ca eu am facut altceva. Am stat de vorba cu art directorul meu (HybridStudio) si apoi am lasat-o sa faca ce a crezut ea ca trebuie sa faca. Rezultatul este … eu.

Imi place atat de mult. Imi place mult melodia, insa si mai mult imi place faptul ca acest videoclip marcheaza trecerea lui Dragos (Grasu XXL) intr-o noua etapa. Talentul lui incepe sa se apropie de maturitate.
Am intalnit foarte putini oameni in viata mea despre care am simtit de la inceput ca au talent si pasiune pentru ceea ce fac, care nu renunta niciodata indiferent de cat de greu le-ar fi si despre care stii ca isi vor pune amprenta asupra vietilor celor pe care ii intalnesc. Dragos este unul dintre ei.

Nu am mai vorbit de multisor despre mancare. Insa acum o sa vorbim despre hribi cu smantana, carora le duc dorul de cand am fost ultima oara in Bucovina la Poiana de vis. Acolo am manca niste hribi deliciosi.
Asa ca, atunci cand am vazut la Carefour hribi am inhatat doua cutii cu gandul sa ajung acasa cat mai repede.

M-am uitat pe internet dupa retete si am gasit cateva foarte diferite una de cealalta. Am luat din fiecare ce mi-a placut si a iesit o reteta cam asa:

1. Hribi – 2 cutii. Spalati bine si taiati discuri. I-am pus la prajit in unt. Dupa vreun sfert de ora am adaugat vreo 6 catei de usturoi si patrunjel tocat.
2. Pentru sos am prajit separat o ceapa. Peste ceapa prajita am turnat o cana de apa si am lasat la fiert 5 minute. Apoi am strecurat zeama si am amestecat-o cu o cutie de smantana de 400g.
3. Am amestecat o lingura de faina cu sos separat pana s-a facut pasta.
4. Am adaugat sosul de faina si smantana cu sosul de ceapa peste hribi si le-am lasat sa fiarba amestecand continuu.

Rezultatul a fost delicios:

Cu ani in urma gaseam intr-o transcriere a unor texte cu origine neclara o idee care mi-a influentat modul in care m-am raportat la lumea inconjuratoare ulterior: Timpul este format doar din trecut si viitor. Prezentul este ACUM, AICI si INFINIT.
Cea mai importanta aplicatie a acestui principiu a fost efortul zilnic de a vedea doar partea buna a lucrurilor. Vorbesc de efort pentru ca o fac si acum. M-a ajutat faptul ca am inceput sa imi folosesc eficient timpul. Am descoperit ca prin planificarea timpului nu mai ramane loc pentru aspectele negative ale vietii de zi cu zi. Si am mai descoperit ca ignorarea acestor aspecte negative nu produce nici un efect negativ.

Sunt intr-o stare de incantare continua citind Caietele timpului ale lui Alexandru Dragomir. Mai jos este un fragment scris in 7 iulie 1948.

„„Eu”-ul insoteste intotdeauna prezentul. El este intotdeauna in prezent. Fara indoiala ca „sunt” si eu de ieri, de anul trecut, dar – in alt sens – Eu sunt intotdeauna acum. „Eu” si „acum” sunt originar legate, pana la a fi acelasi lucru, din care apoi se despart:
1)      „eu”. Ca cel ce am fost (sunt = esenta) pana in clipa de fata, si tot asa mai departe;
2)      „acum” ca intreg, cuprinzand si eu si lumea.
Fiindca „eu” nu este „o intamplare”, si nici macar „eu este intamplare” nu e chiar corect, ci: „intamplarea” este „eu”.
Nu eu sunt in acum, ci acum este cu putinta numai fiindca eu sunt si eu sunt e cu putinta numai fiindca exista acum.
„Viata”, „eu” – sunt concepte, facute din trecut.
Ceea ce „este”, in celalalt inteles, e doar acum-ul care sunt eu.
Tot ce „a fost” eu nu exista propriu-zis, nici ce va fi. „Exist” inseamna la om acum.
„Eu” este existenta transcendenta a trecutului.
Cand zic insa „acum”, nu trebuie luat ca ceva intre trecut si viitor, caci „sensul” acesta al timpului e tot un concept. „Acum” e in alta lume, e cu totul altceva. Acum e existenta pura a omului si nimic altceva.
……………………………………………………………………….
Unificarea prezentului cu trecutul si viitorul face sa se piarda existenta prezentului, Prezentul e cu totul altceva decat trecutul si viitorul, fiindca numai el este existenta omului.
……………………………………………………………………….. .”

Cati dintre prietenii tai lucreaza mai mult de 8 ore neplatite, cati tremura cu telefonul langa ei in vacanta pentru ca e posibil sa sune seful?
Totul incepe nu cu atitudinea pe care o are seful, ci cu atitudinea pe care o au colegii.
Seful urmareste sa atinga scopul pe care il are o companie: sa obtina profit. In acest scop isi va trata majoritatea subordonatilor ca pe niste simple resurse. La randul, este si el tratat ca o resursa de catre cel superior pe scara ierarhica.

De ce nu este de vina seful? Vezi povestea mai jos:

Intri intr-o companie noua si dai peste o ceata de maimute speriate ca isi vor pierde locul de munca daca vor cere sa le fie respectate drepturile. Vor sta peste program doar pentru ca da bine la sef si vor fi multumiti ca au o bucata de paine. Daca vei indrazni sa fii diferit, seful te va privi ingaduitor si va astepta. Colegii tai vor avea grija sa te puna la punct prin orice mijloace.

Daca nu ai creierul atat de ingalat de agresiunile zilnice pe care le exercita asupra ta colegii si mediul in care lucrezi incat sa nu intelegi nimic din ce scriu eu aici, ar fi cazul sa iei o decizie.
Hotaraste daca este mai important ca viata ta sa fie traita de tine la nivelul de calitate pe care ti-l doresti. Asta o poti face intr-o secunda.
Ceea ce vor face foarte putini este sa actioneze in aceasta directie asumandu-si toate riscurile care vin cu decizia de a cere sa iti fie respectate niste drepturi fundamentale.
Dreptul la munca este garantat prin Constitutie.
Dreptul de a fi platit si tratat corect este garantat prin contractul acela pe care l-ai semnat la angajare si pe care nu l-ai citit pentru ca ti s-a parut o simpla formalitate. Iar acum suporti consecintele.
Pana si Faust a citit contractul incheiat cu diavolul inainte de a il semna!

Sunt multe website-uri de companie care afirma pe prima pagina ca cea mai important resursa a lor sunt oamenii. Este adevarat.
Sunt insa si mai multe website-uri care afirma si ca acea companie pune pe primul loc angajatii si ca ii pasa. Asta inseamna ca iti consideri oamenii capital uman si este, de obicei, o minciuna sfruntata. Este jignitor sa afirmi ca iti pasa de niste angajati pe care ii evaluezi o data pe an, pe care ii tratezi ca pe niste sclavi si carora le incalci drepturile zilnic.

Angajatii ar trebui calificati de la inceput drept capital uman sau resursa umana:

• Resursele umane sunt acei oameni de la care te astepti sa munceasca 10 ore pe zi, sa nu isi doreasca training-uri sau sa evolueze in cariera. Acestora ar trebui sa le spui de la inceput ca asta doresti de la ei si sa nu se astepte la mai mult. Fara sa le spui toate textele alea stupide despre ce oportunitati de dezvoltare a carierei au in companie.
• Capitalul uman sunt oameni de care ai nevoie pentru ca sunt creativi, pot inova sau sunt posesorii unei expertize vitale pentru companie. Pe acestia nu incerci sa ii minti. Le oferi tot ce isi doresc si te tii de cuvant. De ce? Pentru ca vor pleca exact cand ai mai multa nevoie de ei la competitie sau vor deveni in mai putin de o luna chiar competitorul direct.

Indiferent de ce profesie am acum sau voi avea in viitor, prima mea chemare a fost nevoia de dreptate. Mi-a luat mult timp sa inteleg ca nevoia de justitie pe care o simteam in calitate de jurist era ceva diferit. Dar a gandi juridic a devenit un reflex neconditionat.

Raportul dintre angajator si angajat este unul juridic bazat pe un contract ce prevede drepturi si obligatii pentru fiecare dintre parti. Drepturile prevazute in contractele salariatilor in Romania, chiar in forma aceea minimala pe care o pune la dispozitie Camera de Munca, nu sunt respectate. Este un lucru stiut de toata lumea.
Ceea ce se observa mai greu este ca aceasta atitudine aduce pierderi foarte serioase companiilor. Oamenii nu sunt motivati sa munceasca.

Sunt lucruri marunte care fac diferenta si care pot transforma un robotel intr-un angajat caruia sa ii placa ceea ce face. Dar despre asta exista deja prea multa teorie si prea putini manageri dispusi sa faca cel mai mic efort pentru a practica stiinta managementului.

Lipsa mea de respect fata de cuvantul scris vine dintr-o continua foame de a trai in prezent. Timpul imi este indiferent ca alcatuire a lui dintr-un trecut care exista doar ca aduce amintere si un viitor care exista doar ca formulare plina de speranta a unui viitor prezent subiectiv.
Prezentul este aici, acum si infinit.
Uneori nici eu nu inteleg pe deplin ce am scris mai sus fiind prea ocupat sa traiesc.

Una dintre cele mai mari bucurii pe care mi le aduce viata sunt prietenii de la care am ce invata.
Acum un an as fi privit cu neincredere pe cineva care mi-ar fi spus ca acum voi fi capabil sa creez un website pentru o companie de recrutare si un sistem de administrare a procesului de recrutare folosind software open source. Acest lucru era departe de orice as fi putut fundamenta pe ceea ce spunea trecutul despre mine ca as fi. CF a fost de alta parere si a avut dreptate.
Cu cateva zile in urma, stand la un pahar de vorba cu PB, pe langa experienta cu adevarat deosebita de a utiliza un iPad, mi-a spus cu draga inima povestea unui om, Alexandru Dragomir, si a cartilor lui. Din momentul in care a inceput sa vorbeasca mi-am simtit mintea rupta in doua. O parte dorea sa il asculte in continuare si sa se bucure de prezenta un prieten intalnit rar, iar cealalta dorea doar sa ajunga la prima librarie Humanitas ca sa cumpere niste carti.

Acum stau cu Caietele Timpului ale lui Alexandru Dragomir langa tastatura pentru ca mi s-a lipit de degete. PB m-a sfatuit sa incep cu Seminte, insa cuvantul timp are prioritate.
Dupa mult timp traiesc un sentiment pe care am crezut ca l-am pierdut in actul de a citi o carte: umilinta. Departe de minimaliza importanta acelor nimicuri minunate care ne ucid timpul zilnic, a gasi in iubirea de intelepciune a unui om ca Alexandru Dragomir hrana pentru sufletul meu este de nepretuit.