10 PDU pentru PMP

Ce au in comun PMI (Project Management Institute), Agile Project Management si EVOcampus?
Simplu: Poti sa castigi 10 PDU pentru a-ti pastra certificarea PMP facand un curs Introduction to Agile oferit de www.evocampus.ro.

Indiferent de cat de multa experienta ai intr-un anume tip de project management, nu poti sa le ignori pe celelalte, mai ales cand ai clienti care sunt obisnuiti cu altceva decat stii tu. Atunci cand am inceput sa ma specializez in online project management, m-am trezit intr-un mediu profesional in care a trebui sa invat SCRUM.

Am descoperit ca in practica este mai eficient sa aplic un mix de project management care sa adune elementele necesare unui anumit tip de proiect. De aceea imi place in aceeasi masura si metodologia PMI. Statutul de PMP (Project Management Professional) trebuie insa mentinut. La fiecare 3 ani trebuie sa acumulezi 60 de PDU. Aceste unitati de dezvoltare profesionala (professional development units) se obtin din practicarea profesiei si un proces de invatare continua. In primii doi ani nu dai prea multa importanta. Acumulezi cateva PDU. In al treilea an insa te trezesti ca mai sunt 6 luni si mai ai nevoie de 10 – 15 PDU. Bineinteles ca poti sa le acumulezi gratuit unul cate unul ascultand podcast-uri.

Pentru mai multe PDU, in cazul meu 10, este mai simplu sa faci un curs. Am cautat cursuri care trebuia sa indeplineasca urmatoarele conditi:

• Sa fie online
• Sa ma invete ceva nou
• Sa aiba un pret decent
• Sa imi completeze CV-ul cu o informatie care sa il faca mai atractiv pentru un recrutor
• Sa fie in engleza si recunoscut international

Asa am gasit cursul Introduction to Agile oferit de EVOcampus. Il recomand pentru ca a indeplinit toate conditiile pe care le doream eu:

• Cursul este online. Interfata este foarte usor de folosit si foarte logica. Am facut efortul de a trece prin el in doua zile (6-7) ore pe zi si singura forma de oboseala a fost cea normala. Grafica si intercalarea de imagini cu text si fisiere video este echilibrata.
• Am invatat lucruri noi despre Agile Project Management in general si despre SCRUM in special. Partea cea mai valoroasa a cursului, in opinia mea, o reprezinta studiile de caz: exemple de situatii posibile in practicarea profesiei de project manager si solutii pentru problemele aparute.
• Costul cursului este foarte bun: 249 RON. Asta inseamna 6 euro/PDU, ceea ce este cu mult sub cea mai mica valoare pe care am gasit-o pe piata pentru un curs similar, respectiv 20 euro/PDU. Nu stiu cum au reusit sa ofere un pret atat bun, dar au facut-o si eu am profitat de asta.
• Mi-am completat CV-ul cu un curs de Agile. Chiar daca practic SCRUM si Kanban project management si folosesc software online dedicat, orice recrutor se simte mai comfortabil sa te recomande atunci cand exista si o diploma care spune ca ai studiat intr-un cadru organizat.
• Cursul este recunoscut international si este furnizat de o organizatie recunoscuta de PMI ca Registered Education Provider.

Daca esti PMP si ai nevoie de PDU, vrei sa afli mai multe despre Agile si iti doresti un astfel de curs in CV, opreste la www.evocampus.ro si vei gasi ce ai nevoie.

Lacrimi si Sfinti este un nume bun pentru un restaurant. Acesta va fi insa cunoscut mai mult sub numele de restaurantul lui Dinescu.
Intotdeauna vor exista mai multi clienti decat restaurante intr-un oras ca Bucuresti. Asta daca elimini de pe lista locurile unde clientii sunt niste prezente neplacute care ar face bine sa isi lase banii acolo, sa plateasca bacsis mare si sa plece repede, pentru ca sunt stiri la televizor, deci chelnerii sunt ocupati.

Lacrimi si Sfinti este un restaurant…in felul lui. Fara vorba prea multa, analiza dupa cele patru criterii:

Ambianta:
Imbinarea de arta populara si piese de lego este originala si arata bine. Mobila arata dragut. Masa la care am stat, avea un servetel impaturit sub unul din picioare ca sa nu se clatine. Daca era parte din imaginea locului, e OK. Daca nu, e doar lenea proprietarului.

Chelnerii ne-au luat de la usa cu o explicatie rapida: daca stati pana la 8 va putem servi, ca totul e rezervat. Opinia mea este ca un restaurant ar trebuie sa permita rezervari doar pentru maxim 2/3 din mese. Si sa foloseasca niste tablite de rezervari care sa specifice si ora la care incepe rezervarea. In felul acesta pot sa decid singur daca vreau sa mananc pe fuga si cu ghionturi.

Mancare:
Mancarea a fost bunicica. Ciorba de burta este dupa o reteta proprie si este delicioasa. Cea de miel avea verdeturile puse intregi, cu tot cu partea tare din tulpina, ceea ce a stricat tot. Inteleg ca e vorba de a manca taraneste, dar orice bucatar are grija la ce iti pune in farfurie. Aceleasi buruieni intregi si in musaca. Dupa ce am trecut de iritarea de a da buruienile la o parte a fost chiar buna.
Momentul in care aproape am explodat a fost acela in care mi s-a adus placinta cu branza care costa 17 lei. Avea 2×4 centimentri. Exact. Minuscula. Gustul era de …placinta cu branza. Fiind insa o “expeditie de cercetare” am tacut si mi-am luat notite.

Vinul a fost bun. Toate vinurile lui Dinescu pe care le-am gustat pana acum sunt bune. Ar fi fost interesant sa le fi avut la vanzare in restaurant pentru acasa. As fi cumparat cateva sticle.

Preturi:
Nota de plata a fost peste VAMIO (valoare acceptabila pentru o masa in oras). Preturile sunt mari si nu se justifica.

Website:
Este facut cu intentia de a fi simplu si elegant. Cu toate ca imaginile si povestea sunt frumoase, aranjarea in pagina a textelor si formularul pentru rezervari sunt facute de mantuiala.

Cam atat de spre Lacrimi si Sfinti. Iti recomand sa mergi o singura data acolo si sa iti satisfaci curiozitatea sau sa il privesti doar ca pe un birt la care tragi o fuga ca sa mananci repede o ciorba de burta buna.

Atunci cand stau prea mult timp intr-un loc il vad in coada ochiului. Atunci cand dorinta mea de a fi pe drum este prea mare, o parte din mine o ia inainte.

In unii din noi Calatorul doarme, in altii exista doar El. Este singurul zeu caruia ii mai aducem sacrificii. Restul zeilor au murit ingropati sub zei crestini sau de alta origine care stau. Zeii de acum sunt neputinciosi si rai. Cersetori.  Stau si asteapta sa fie adorati. La fel sunt si oamenii care se inchina lor. Neputinciosi si rai, dupa chipul si asemanarea zeilor pe care i-au creat pentru a avea pe cine sa dea vina.

Exista dimineti in care aproape ca se desprinde de mine si priveste in urma la carcasa goala ce inca dormiteaza. Ma ridic si il urmaresc trangandu-l inapoi, tragandu-ma inainte, pana ajungem sa fim din nou doar Unul.

Am stiut ca exista din momentul cand am mers prima data. M-am uitat in jos si am vazut doua picioare care se asezau unul in fata celuilalt. Notiunea de „acolo” si cea de „pana acolo” au aparut mai tarziu. Atunci, la inceput, a existat doar actul de a merge.
Am avut norocul si privilegiul de a avea parinti care nu mi-au ucis sufletul ducandu-ma la biserica in fiecare duminica si aducand biserica in casa in restul zilelor saptamanii. Calatorul din mine a crescut firesc si m-a iubit pentru fiecare pas pe care l-am facut in orice directie.

Cand eram elev stateam cu ochi pierduti la fereastra cu o saptamana inainte de a pleca intr-o tabara. Cand eram student plecam pentru cateva zile fara sa spun nimanui, urcandu-ma in primul tren pe care il gaseam in gara. Uneori era important drumul. Alteori, destinatia.
Acum calatoresc in mintea mea si a altora pentru cartile mele. Calatoresc in societate pe drumul de a face bani cu destinatia de a face ceva care sa ramana dupa ce trec dincolo. Calatoresc prin ecranul unui computer catre alti oameni care doresc ca si mine sa descopere un sens.

Ar trebui sa ii fie de ajuns Calatorului. Ii aduc sacrificii nenumarate de-a lungul fiecarui drum.

Atunci cand stau prea mult timp intr-un loc il vad in coada ochiului. Atunci cand dorinta mea de a fi pe drum este prea mare, o parte din mine o ia inainte.

Toate aceste feluri de drumuri sunt statice pentru el. El ma doreste in picioare punand un picior inaintea altuia. Ma doreste calatorind fizic. Privind, mirosind, auzind, atingand lumea fizica in care traim. Asta este rugaciunea pe care o vrea de la mine.

Calatorul este un zeu generos. In schimbul secundelor, minutelor, orelor, zilelor, anilor petrecuti in trenuri, masini, mergand pe jos prin orase, sate, paduri, maluri de mare, imi da suflete. Suflete pe care sa le sacrific in ritualurile mele. Suflete pe care le folosesc in a crea cuvinte. Suflete pe care le iau de la cei care imi citesc cuvintele chiar acum.

A cazut Facebook. Se intampla.
Am vorbit cu cineva in US. La ei inca mergea. Este posibil sa fie doar o problema tehnica.

Nu ne ramane decat sa ne dam cu parerea despre asta, acum si dupa ce isi revine. Intrebarea cea mai importanta mi se pare: ce faci atunci cand o retea sociala dispare?
Nu este povestea drobului de sare, ci o posibilitate cat se poate de reala.

Primul lucru pe care il faci: BACK-UP. Sau te feliciti ca ti-ai facut back-up din timp, sincronizand lista de contacte din Facebook cu contactele dintr-un cont de email.

Al doilea lucru pe care te sfatuiesc sa il faci NU depinde de faptul ca ai un back-up la lista de prieteni sau nu. Oricum ar fi, daca trebuie sa vorbesti cu un prieten il vei gasi prin alta metoda.
Al doilea lucru pe care te sfatuiesc sa il faci este sa iti pregatesti o cana de ciocolata fierbinte si sa te uiti pe geam la ziua insorita care incepe.

Al treilea lucru pe care trebuie sa il faci este sa iei in consideratie faptul ca toate retelele sociale sunt doar porti catre o destinatie: blog-ul/website-ul tau. Daca nu ai deja unul, ar trebui sa iti faci. Daca ai, savureaza cana de ciocolata fierbinte pentru ca ce ai tu de spus lumii este tot acolo si nu o sa dispara (asta pentru ca tu controlezi informatia si pentru ca, bineinteles, ti-ai facut back-up).

studiu de caz

Mai aveam 5 exemplare din Locul Potrivit in raft care se plictiseau. Intr-o seara m-au intrebat: da’ nu ne dai si pe noi cuiva sa ne citeasca?

Era pe lista de lucruri de facut pentru cursul de Social Media sa testez o campanie de promovare prin concurs folosind Facebook.
Bugetul pentru acest concurs a fost format din: 5 carti, timpul meu si contravaloarea a 5 expedieri prin curier. A trebuit sa caut o varianta de concurs online gratuita, integrata cu Facebook, care sa contina si un sistem de alegere aleatorie a castigatorilor.
M-am oprit la incentiBox.com care s-a dovedit ideal pentru a organiza un concurs cu maxim 250 de participanti. Odata completate informatiile necesare, am obtinut un link care se deschidea intr-o fereastra pe website-urile unde l-am pus. De acolo, ei faceau toata treaba, eu nefacand altceva decat sa ma uit la statistici in fiecare zi.

Am inceput concursul cu mesajul “Da-mi un Like si iti dau o carte!”. Mi s-a parut un schimb echitabil. Il folosesc si pentru Locul Potrivit in format digital pe care o poti descarca gratuit. Pe parcursul lunii februarie, cat a durat concursul, am ajuns la: “Cititorul potrivit la Locul Potrivit”. Si asa a ramas.

Metode de comunicare a concursului:

1. Profilul meu si pagina de Facebook pentru Locul Potrivit.
2. Contactele din lista mea de pe gmail (multe nume gasindu-se si in listele cu prietenii mei de pe Facebook)
3. Un articol publicat pe Startevo.ro
4. Twitter
5. Blog-ul meu, website-ul Locul Potrivit si inca doua website-uri personale cu trafic mic.

Statistici:

• 30% concurenti barbati, 70% femei
• 45% dintre participanti intre 18-24 de ani, 35% intre 25-34 ani, majoritatea celorlalti intre 35-44 de ani.
• Like-uri la pagina de Facebook la inceputul campaniei – 261. La sfarsit – 590. O crestere de peste 100%.
• 80% din cei care s-au inscris si au dat mai departe link-ul de concurs au folosit Facebook. 20% au folosit Twitter, Gmail, Tumblr.

Ce am castigat direct?
Cinci cititori si  multi prieteni noi care sunt foarte nemultumiti ca nu au castigat.
Pe langa asta am castigat acces la un numar aproape dublu de oameni carora le pot comunica ce voi face in viitor: publicarea unei noi carti, etc.

Ce am castigat indirect?
Un numar dintre cei care au vazut concursul au fost curiosi si au descarcat varianta digitala: 159 in format ePub si 114 in format mobi pentru Kindle. Voi sti, din mesajele pe care le voi primi de la ei, cui i-a placut cartea. Au crescut cifrele pentru numar de descarcari si la povestiri.

Intrebarea care ar trebui sa mi-o pun la sfarsit este: a meritat? Da. Cu siguranta a meritat. Pe langa o metoda de a promova Locul Potrivit, a fost si descoperirea suprinzatoare a unor oameni cu care am vorbit sau intalnit de cateva ori, care s-au dovedit cititori entuziasti si membri foarte eficienti ai echipei mele de marketing.

P.S. As vrea sa multumesc in special lui SG. Un om cu care m-am intalnit de doua ori, dar cu care am devenit prieten imediat, ca si cum ne-am fi cunoscut de o viata. Daca vreodata voi simti ca am nevoie de un sprijin ramane doar sa ii dau telefon si sa il intreb ce crede despre cartea Locul Potrivit. Ma va pune “pe directie” imediat. Sunt curios daca va continua si el sa scrie pentru ca o face foarte bine.